Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raiffeisen Banca pentru Locuințe a crescut cu 20% pe contractele noi din 2012

Publicat in Capital, marți 12 martie 2013 ·

Raiffeisen Banca pentru Locuințe (RBL) a reușit să încheie anul 2012 cu peste 46.000 de noi clienți care au aderat la sistemul de economisire-creditare, cu 20% mai mulți decât în 2011, astfel că numărul total de contracte din portofoliul băncii a ajuns la 177.000.

În ceea ce privește economiile efectuate de către clienții RBL, acestea au fost cu 13% mai mari față de nivelul anului 2011, soldul total aferent acestor contracte atingând, la sfârșitul anului, cifra de 262,4 milioane lei.

La finele lui 2012, valoarea agregată a sumelor contractate de clienții RBL a ajuns la 2,6 miliarde lei, în creștere cu aproximativ 8% față de 2011. Suma reprezintă valoarea potențialului de investiții în domeniul locativ accesibil clienților băncii pe termen mediu și lung (depuneri și credite).

“Semnalele din piață și rezultatele noastre ne confirmă că din ce în ce mai mulți români prefera să economisească și să ia credite în moneda națională. Datorită condițiilor de creditare foarte bune pe care le oferim (dobânzi mici și fixe), solicitările de credite în lei au crescut anul trecut și sunt în continuă creștere. Clienții își finanțează proiectele locative cu creditele de la noi indiferent că e vorba de schimbarea instalațiilor sanitare, a acoperișului sau achiziția unui apartament ori construcția unei case.”, a spus Aurelia Cionga – președintele Raiffeisen Banca pentru Locuințe.

Valoarea creditelor acordate de RBL în 2012 se ridică la nivelul de 19 milioane lei, în creștere cu 14% față de valoarea înregistrată anul anterior. Acest nivel s-a înregistrat pe fondul creșterii valorii medii a finanțărilor atât pentru creditele cu ipotecă (130.000 lei), cât și fără ipotecă (25.000 lei). Astfel, portofoliul de credite al Raiffeisen Banca pentru Locuințe a ajuns la sfârșitul anului 2012 la 54 milioane lei, în creștere cu 8% față de nivelul de la finele lui 2011. @N_P

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 15 minute
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Ciucă: România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO

Mediafax acum o ora
„România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO. Însă, apărarea începe acasă, unde avem datoria de a consolida două direcţii esenţiale: revigorarea industriei de apărare şi adaptarea la ameninţările actuale”, reiese din

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 32 minute
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Oficial britanic: Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie

Mediafax acum 14 minute
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat că nu ar trebui să existe ,,niciun loc pentru neutralitate", pe fondul ameninţărilor tot mai mari din partea Rusiei. Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de ,,umbrela de

AFM a aprobat finanţări de aproape 97 de milioane de lei în Programul „Casa Verde Fotovoltaice”

Adevarul acum 37 minute
Cereri eligibile în valoare de 96,68 milioane de lei au fost depuse de persoanele fizice în cadrul programului „Casa Verde Fotovoltaice”, în timp ce unităţile de cult au transmis solicitări în cuantum de 13,94 milioane de lei, informează Administraţ

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Procentul de candidate înscrise la alegerile locale, 24% / Cele mai multe femei se regăsesc pe listele partidului Dianei Şoşoacă - Expert Forum

HotNews acum o ora
O analiză realizată de Expert Forum privind alegerile locale din acest an arată că procentul femeilor aflate pe listele de candidați continuă să crească ușor în raport cu localele din 2016 și 2020. Dintre primele 10 partide ca număr de candidaturi d

20 de persoane din avionul Singapore Airlines care marţi a trecut prin turbulenţe severe se află la terapie intensivă. Numărul total al victimelor este de peste 100

News.ro acum 2 ore
Douăzeci de persoane care se aflau la bordul avionului companiei Singapore Airlines care a trecut prin turbulenţe puternice înainte de a face, marţi, o aterizare de urgenţă la Bangkok, se aflau la terapie intensivă în spitale din capitala thailandez

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 6 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°