Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contracte fără licitaţie de 4,8 milioane de euro

Publicat in Jurnalul, joi 16 decembrie 2010 ·

Şefii de instituţii publice ar putea primi permisiunea de a acorda fără licitaţie contractele publice de lucrări care au o valoare de până la 4,8 mi­lioane de euro. Camera Deputaţilor a adoptat marţi seară, pe articole, Ordonanţa 76/2010 care conţine o serie de modificări asupra legislaţiei privind achiziţiile publice, majorând de aproape cinci ori valoarea contractelor care pot fi acordate prin procedura cererii de ofertă. Preve­derea mai are nevoie doar de votul final asupra ordonanţei, care se va da săptămâna viitoare, pentru a intra în vigoare, astfel încât orice şef de instituţie publică, precum ministru, primar, preşedinte de consiliu ju­de­ţean sau local sau orice alt şef de di­rec­ţie judeţeană, va putea atribui dis­cre­ţionar lucrări în valoare de 4,8 milioane de euro fiecare. Mo­di­fi­că­rile au fost susţinute de şefa Au­to­ri­tăţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Pu­blice, Cristina Trăilă, care a catalogat în ansamblu Ordonanţa 76/2010 drept o măsură de accelerare a achiziţiilor publice.

Iniţial, în textul ordonanţei, pra­gul până la care se pot acorda contracte de lucrări prin procedura ce­rerii de ofertă era de 1 milion de euro. Se­na­tul redusese acest prag la 750.000 de euro, dar în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor pragul s-a majorat de cinci ori, până la 4,8 milioane de euro. În final, articolul 124 al ordonanţei arată că "Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de cerere de oferte numai în cazul în care va­loarea estimată, fără TVA, a contractului de achiziţie publică este egală sau mai mică decât echivalentul în lei al următoarelor praguri:

a) pentru contractul de furnizare: 125.000 de euro;

b) pentru contractul de servicii: 125.000 de euro;

c) pentru contractul de lucrări: 4.845.000 de euro".

Majorarea a fost susţinută în ple­nul Camerei de deputat

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în stațiunea Mamaia. Ce se știe despre identitatea victimei

Ziare.com acum 45 minute
IPJ Constanța a anunțat că un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă, 28 aprilie. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompi

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum 56 minute
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

Record la licitație: un ceas de aur al unui pasager de pe Titanic a fost vândut cu peste un milion de euro

Wall-Street.ro acum 43 minute
Un ceas de aur găsit împreună cu corpul celui mai bogat pasager al vasului Titanic a fost vândut la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebra navă, potrivit casei de licitaţii b

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Cutremur în România, dis-de-dimineață, în duminica Floriilor. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) anunță că un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineața, 28 aprilie, la ora 6:43, în zona seismică Vrancea. Cutremurul a avut loc la adâncimea de 86,2 kilo

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”

News.ro acum o ora
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a conf

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 3 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum 2 ore
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Mesaje de Florii. Ce urări le puteţi face celor dragi cu ocazia onomasticii

Mediafax acum 2 ore
Floriile, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele şi sărbătoarea celor care poartă nume de flori, se sărbătoreşte în această duminică, pe 28 aprilie. Iată câteva sugestii de urări pentru cei care sunt sărbătoriţi de Florii.

Vremea

București
acum

18°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

16°
dum.

12°/17°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

16°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°