Campionatul mondial de handbal feminin a continuat în Brazilia cu meciurile fazei a doua. Primele patru clasate, din cele patru grupe preliminare, dispută meciurile în „optimile” de finală, pentru ca celelalte două echipe din grupe, să dispute meciuri pentru a doua grupă valorică, ”Cupa Preşedintelui”. Primele patru meciuri din „optimi” au desemnat patru „sfert- finaliste”, fază care se va disputa pe 14 decembrie. Din cele patru partide ale „optimilor”, cel mai disputat a fost cel dintre campioanele Africi şi Asiei, respectiv dintre formaţiile Angola şi Coreea de Sud, care a dat câştig de cauză primeia. În celelalte partide ale primei zile, s-au întâlnit formaţii europene. Campioana mondială, Rusia, s-a impus fără dificultate în faţa unei debutante la turneul final, Islanda, recunoscută mai ales prin echipa masculină. Campioana olimpică Norvegia, s-a impus fără dificultate în faţa Olandei, iar muntenegrenele, considerate ca una dintre favorite la „careul de aşi” au pierdut în faţa echipei spaniole.
Aseară, după închiderea ediţiei s-au stabilit următoarele patru formaţii, care se vor confrunta cu învingătoarele primei zile. În a doua grupă valorică, nemţoaicele s-au revanşat cu un scor categoric în faţa Kazakhstanului, iar chinezoaicele s-au impus în faţa celei mai slabe echipe a turneului final, Australia cu un scor fluviu.
Rezultatele complete ale primei zile a optimilor de finală: Coreea de Sud - Angola 29-30 (13-13); Rusia- Islanda 30-19 (15-12); Norvegia- Olanda 34-22 (15-11); Muntenegru- Spania 19-23 (9-11).
Cupa Presedintelui
Germania- Kazakhstan 37-14 (15-6); Tunisia- Uruguay 34-17 (14-10); China- Australia 45-11 (22-4 ); Cuba- Argentina 25-20 (12-11).
În „sferturi de finală” se prevăd câteva confruntări deosebit de importante. Rusia se va întâlni cu învingătoarea dintre Franţa şi Suedia, Spania va primi replica învingăt