Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câţi parlamentari din Comisie se vor duce la Roşia Montană

Publicat in Romania Libera, marți 24 septembrie 2013 ·

Doar 12 membri din cei 21 ai Comisiei se vor deplasa, marţi,la Roşia Montană, a declarat preşedintele Comisiei comune speciale pentru Roşia Montană, Darius Vâlcov. El a arătat că ceilalţi parlamentari fie nu doresc să meargă, fie au fost anterior în vizită, transmite Mediafax.

"Trebuie să vă spun că 12 parlamentari vor face deplasarea la Roşia Montană. Ceilaţi nu doresc să meargă, iar o parte au fost. Vor merge de la toate grupurile parlamentare, am lista celor 12, aceasta va fi postată pe site în două ore. Sunt şi foarte mulţi liberali. Nu e un grup care a decis în totalitate să nu meargă", a spus Vâlcov.

El a precizat că cei 12 parlamentari vor merge până la Alba Iulia cu maşinile proprii, existând şi posibilitatea, pentru cei care doresc, de a folosi un microbuz pus la dispoziţie de Camera Deputaţilor. Vâlcov a spus că de la Alba Iulia de vizit parlamentarilor se va ocupa Prefectura Alba.

Comisia este compusă din 21 de membri, doi dintre aceştia, cei ai PDL, neluând parte deloc la lucrări.

Citeşte şiDer Spiegel: Proiectul Roşia Montană, butoiul cu pulbere al României

Preşedintele Comisiei a sublinuat că parlamentarii nu vor folosi maşini sau îmbrăcăminte pusă la dispoziţie de RMGC, existând o solictare expresă a sa în acest sens.

Potrivit programului aprobat luni de către Comisie, parlamentarii membri vor pleca spre Alba Iulia marţi după-amiază.

Ei vor ajunge în Roşia Montană miercuri dimineaţă, în jurul orei 9.00, unde se vor întâlni cu primarul localităţii.

Ulterior, parlamentarii se vor deplasa în teren şi vor vizita perimetrul minier Roşia Montană, care va include: staţia pilot de tratare a apelor acide; zona protejată Tău Găuri - amenajare pentru vizitare turistică; zona protejată Cârpeni - amenajare pentru vizitare turistică; cariera Cetate; cariera Cârnic, cariera Orlea; cariera Jig; prezentare iaz de decantare

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum o ora
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 3 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum 52 minute
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 58 minute
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 4 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Liga 2: Rezultate din ultima etapă din play-off şi play-out

News.ro acum 49 minute
Rezultate înregistrate în partidele disputate în ultima etapă din play-off-ul şi play-out-ul Ligii a 2-a: Play-off: Csikszereda - Gloria Buzău 0-0 CS Mioveni - Corvinul Hunedoara 1-1 Unirea Slobozia - CSC Şelimbăr 0-0 Au promovat Unirea Slobozia şi

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită, după ce s-au izbit cu mașina de un arbore de pe marginea drumului

Ziare.com acum 4 ore
O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La locul producerii accide

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 3 ore
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°