Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiţoiu: Guvernul speră ca, pe final de an, să depăşească ţinta de încasări

Publicat in Romania TV, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Guvernul speră ca, pe final de an, să depăşească ţinta de încasări bazat pe faptul că reorganizarea ANAF este încheiată la nivel regional şi teritorial, iar din noiembrie Direcţia Antifraudă va intra în atribuţii pentru recuperarea unor sume din evaziune, afirmă ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu.

El a arătat că speră şi la o revigorare a economiei în ultima parte a anului, prin stimularea creditării pentru firme ca urmare a actelor normative aprobate de Guvern, la încasări mai mari din impozitul pe venitul agricol, cu termene de plată 25 octombrie şi 15 decembrie, când este valorificată producţia agricolă, precum şi la sume atrase din impozitul pe veniturile suplimentare obţinute ca urmare a liberalizării preţului la gaze, având în vedere că, faţă de perioada de vară, consumul de gaze este mai mare în ultimul trimestru, scrie Mediafax.

Ministrul a explicat că a doua rectificare bugetară din acest an, negativă, a fost operată în acord cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană prin extrapolarea pentru ultimele trei luni ale acestui an a nerealizării de venituri în intervalul iulie-septembrie, dar că, pentru luna octombrie, programul de încasări la bugetul general consolidat va fi depăşit, tendinţă care poate să se menţină şi în noiembrie şi decembrie.

"Eu sper ca, şi în următoarele luni, încasările la bugetul general consolidat nu numai să revină conform programării bugetare, dar să fie şi depăşită", a spus Chiţoiu.

El a susţinut că veniturile colectate la bugetul general consolidat sunt în prezent doar cu 0,2 puncte procentuale mai mici comparativ cu perioada similară a anului trecut şi că se aşteaptă ca, la sfârşitul anului, această colectare să fie mai mare sau cel puţin la nivelul de anul trecut.

"Dacă nu se va întâmpla acest lucru, vom lua măsuri drastice împotriva celor care nu şi-au făcut datoria", a adăugat Chiţoiu. @

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 41 minute
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum o ora
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului

Mediafax acum 2 ore
Loviturile au dus la o creştere a preţurile petrolului cu 20%-30% şi au forţat Rusia să oprească exporturile pentru a se concentra pe satisfacerea cererii interne, se arată într-un raport intern al Pentagonului, citat de Sky News. Totuşi, loviturile

Afaceri cu crematorii și case funerare. Cum profită investitorii de îmbătrânirea populației în Europa

Ziare.com acum 43 minute
Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele economice, însă pentru unii investitori înseamnă oportunităţi de afaceri, transmite Bloomberg. Un exemplu este firma franceză Funecap Idf SAS, c

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum 2 ore
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Investiții record în spitalele din Moldova

Adevarul acum 54 minute
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce PSD a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare din zo

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum o ora
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Florin Piersic a transmis primul mesaj pentru români, după operațiile suferite. Marea dorință a maestrului

Ziare.com acum o ora
Florin Piersic a transmis primul mesaj românilor, de pe patul de spital, în urma operațiilor suferite la inimă și la genunchi. Actorul se gândește doar la cum poate reveni mai rapid pe scenă. „Sunt la recuperare, undeva departe, sunt foarte bine tra

Vremea

București
acum

21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°