REZULTATE FINALE ALEGERI 2012. USL a câştigat detaşat alegerile în Prahova, obţinând toate cele 5 mandate de senator şi 10 dintre cele 12 mandate de deputat, iar Roberta Anastase, preşedinte PDL Prahova, a obţinut 31,75%, având cel mai mare număr de voturi între candidaţii ARD într-un colegiu închis de USL, potrivit Mediafax.
Datele oficiale făcute publice de Biroul Electoral Judeţean Prahova în urma numărării voturilor din 614 secţii de votare dintr-un total de 620 arată că USL este câştigătoarea alegerilor din Prahova, candidaţii USL adjudecându-şi cu peste 50% din voturi toate cele cinci colegii de senator şi zece dintre cele 12 colegii de deputat.
Candidaţii niciunei alte formaţiuni sau alianţe politice nu au reuşit să obţină vreun mandat de parlamentar închizând colegiul, iar conform unor estimări neoficiale ale partidelor în baza rezultatelor BEJ Prahova vor primi, prin redistribuire, colegii parlamentare candidaţi ai ARD şi PP-DD.
Procentual, USL a obţinut 58,98% din voturi, ARD are 25,71%, iar PP-DD a primit 13,44% din totalul voturilor în circumscripţia electorală 31 Prahova.
Scorurile electorale obţinute de candidaţii USL în Prahova sunt, în unele colegii, de două, trei sau chiar cinci ori mai mari decât cele obţinute de candidaţii altor partide plasaţi pe locul al doilea.
Astfel, în colegiul 1 pentru Senat Georgică Severin (PSD) a obţinut al doilea mandat de senator cu 59,09%, în faţa medicului Matei Alexandru (PDL), managerul Spitalului Municipal Câmpina, care a primit 24,93%, după centralizarea voturilor din 140 de secţii dintre cele 142 secţii deschise în acest colegiu.
Colegiul 2 pentru Senat în Prahova a fost câştigat de Daniel Savu (PSD), care obţine al doilea mandat de senator cu 65,45%, după ce primul mandat de senator l-a obţinut din poziţia a doua, în anul 2008. Contracandidatul lui Savu, preşedintele Co