Suntem intr-o campanie electorala pe cat de plicticoasa, pe atat de perversa. Plicticoasa pentru ca din punctul de vedere al interesului public ea nu aduce nimic nou, nimic remarcabil, nimic cu adevarat de interes public. In Bucuresti, spre exemplu, rulam aceleasi teme prafuite de ani de zile pentru care toata lumea a promis solutii numai pentru a dovedi apoi ca nu le poate pune in practica.
De cand discutam, de exemplu, despre cainii vagabonzi? Si ce am vazut in afara de cresterea numarului si agresivitatii lor? Nu solutiile teoretice lipsesc. Lipseste curajul unor decizii care sa fie aplicate pana la capat, indiferent care tabara iese in strada si se da cu fundul de pamant. Sorin Oprescu ne vantura pe sub nas noul adapost inaugurat, ca sa vezi!, tocmai acum, in campania electorala. In cat timp il va umple si dupa aceea? Cata clientela roieste in jurul tuturor serviciilor si produselor pe care le presupune functionarea unui astfel de stabiliment?
In mod special in Bucuresti, campania este plicticoasa pentru ca nu prea are miza. Este clar ca Sorin Oprescu galopeaza spre o victorie zdrobitoare, cu un scor care i-ar fi fost suficient pentru a transa alegerile intr-un singur tur si pe vremea cand primarii inca se mai alegeau in doua tururi. Nu castiga pentru ca este bun, ci pentru ca este foarte norocos si abil. A avut norocul sa culeaga beneficiile unor investitii incepute de Traian Basescu si Adriean Videanu, a avut abilitatea sa-si inaugureze putinele proprii proiecte chiar in buza campaniei, ca sa nu uite electoratul, dar si norocul de a avea contracandidati in comparatie cu care pare, intr-adevar, o lumina. Ce sa alegi intre Sorin Oprescu, Irinel Columbeanu, Gigi Becali si Silviu Prigoana? Singurul autentic candidat, independentul Nicusor Dan, nu are, de fapt, decat sansa unui scor peste asteptari, prea departe insa de o victorie, pentru ca
