John Terry, fundaşul echipei de fotbal Chelsea Londra, a revenit azi-noapte acasă, din concediul petrecut alături de soţia sa, Toni, în Emiratele Arabe Unite. Sursa: Reuters
John Terry a avut timp să-şi ceară iertare soţiei pentru relaţia extraconjugală avută cu prietena lui Wayne Bridge, fostul său coechipier de la Chelsea. Ştirea publicată de tabloidele britanice luna trecută auâ făcut înconjurul lumii. Ameninţat cu divorţul de Toni, căpitanul echipei Chelsea şi al naţionalei Angliei şi-a luat o scurtă vacanţă pentru a pune la punct lucrurile.
Călătoria în Dubai a liniştit apele în familia lui John Terry. Doamna Terry l-a iertat pe soţul său, promiţându-i totodată că îi va mai face un copil. Toni şi John Terry au doi gemeni în vârstă de trei ani, Summer Rose şi Georgie John.
"Suntem foarte îndrăgostiţi"
"Totul s-a calmat acum. Ştim ce simţim unul pentru celălalt, iar acesta este cel mai important lucru. Relaţia noastră nu a fost niciodată în impas. Suntem foarte îndrăgostiţi", a declarat Terry. La rândul ei, Toni a precizat: "Suntem un cuplu foarte puternic şi aşa am fost tot timpul. John a venit să mă vadă pe mine şi pe copii şi s-a bucurat de câteva zile calde datorită vremii".
Ca urmare a scandalului în care a fost implicat, lui John Terry i-a fost retrasă banderola de căpitan al echipei naţionale. În urmă cu două săptămâni, înaintea plecării spre Dubai, Terry a fost primit ca un rege pe "Stamford Bridge" la meciul cu Arsenal. Mii de mesaje de susţinere au fost afişate de fanii lui Chelsea, iar pe toată durata partidei, tribuna l-a aplaudat şi l-a încurajat.