Cu un titlu provocator („De la vest la est/ de la est la vest“) Festivalul Internaţional de Literatură din Timişoara a ajuns la a doua ediţie, propunînd un proiect care s-a exprimat prin invitaţi, discuţii, lecturi. Ce anume au Estul şi Vestul european dincolo de stereotipuri, de încrîncenări, de superiorităţi mascate prin bunăvoinţele amuzate ale marilor literaturi pe care, mai ales esticii, le resimt ca pe o frustrare în plus? Nici una dintre toate aceste întrebări nu a fost, implicit şi explicit, ocolită. Sîntem moştenitorii unor alterităţi, cum tot zicem de două decenii, care se dovedesc tot mai greu de administrat calm. Sărăcia enervează, umileşte, stîrneşte. Toate propoziţiile corectitudinii politice, atît de ferm predicate de vecinii occidentali în vremea de după revoluţiile din 1989, sînt astăzi tot mai mult socotite ipocrizii sau jandarmerii culturale inacceptabile. Francezii şi nemţii s-au săturat să fie toleranţi cu rromii, s-au săturat şi englezii de imigranţii Estului european, iar tabloidele dau glas aspiraţiilor incorecte politic ale maselor largi populare.

Ce fac, în asemenea condiţii, şi ce idei nasc capetele gînditorilor, ale scriitorilor, ale domnilor cu filozofia, cu antropologia culturală, cu politologiile de toate speţele şi soiurile? Gîndesc la fel ca acum douăzeci de ani? Scriu la fel? Cred şi practică aceleaşi idealuri, au aceleaşi conforturi şi inconforturi umanist-seculariste sau duios-pietiste? Sînt la fel? S-au pleoştit? Mai au sau ba chef să creadă în mai binele democratic şi bleg-tolerant; se aştern (au ba!) pe drumul junilor interbelici de extremă dreaptă şi stîngă care se închinau dictaturii, sătui de democraţie şi scîrbiţi de corupţia clasei politice?

Înainte de a spune cîteva cuvinte despre Estul şi Vestul literar, aşa cum mi s-a arătat la FILTM, aş vrea să spun cîteva cuvinte de spre această a doua ediţi