Mesajul a fost trimis. Multumesc!

IGPR: Peste 300 de infracţiuni constatate şi aproape 9.300 sancţiuni contravenţionale aplicate în ultima săptămână

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 20 octombrie 2012 ·

Peste 300 de infracţiuni au fost constatate, aproape 9.300 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate, iar peste 230 de suspecţi au fost prinşi în urma acţiunilor desfăşurate de structurile Poliţiei Române, la nivel naţional, pe parcursul a patru zile din această săptămână. Potrivit unui comunicat al IGPR transmis sâmbătă AGERPRES, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, poliţişti din cadrul DGPMB şi ai inspectoratelor de poliţie judeţene, alături de jandarmi, poliţişti de frontieră şi funcţionari ai altor instituţii cu atribuţii în domeniu, în perioada 15 - 18 octombrie, au desfăşurat 723 de acţiuni punctuale, dintre care 278 pe linie de ordine publică, 258 pe linie de circulaţie rutieră, 110 pe linie de investigaţii criminale, 38 pe linie de investigare a fraudelor şi 39 pe alte linii de muncă.

Astfel, în cadrul acestor acţiuni au fost efectuate 92 de percheziţii, 1.289 controale, 12 razii şi 256 alte activităţi. Totodată, poliţiştii au efectuat 452 de filtre în trafic, au verificat peste 4.000 de autovehicule, în urma cărora au identificat 7 autoturisme furate. Poliţiştii au constatat 340 de infracţiuni, dintre care 176 în flagrant. 234 de suspecţi de infracţiuni au fost prinşi de poliţişti, dintre care 41 au fost reţinuţi şi 18 arestaţi.

De asemenea, au fost confiscate 16 arme, dintre care 13 letale, cu muniţia aferentă. În cele patru zile de acţiune, poliţiştii au aplicat 9.289 sancţiuni contravenţionale, dintre care 1.148 la Legea 61/1991 privind normele de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 299 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 61 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Cele mai multe sancţiuni - 7.481 - au fost aplicate pentru nerespectarea normelor ruti

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 3 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum o ora
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 35 minute
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 5 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum 2 ore
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Ministrul Rafila, despre starea lui Florin Piersic- „Evoluţia artistului este una favorabilă“

Ziua Constanta acum 3 ore
Evoluţia artistului Florin Piersic, operat la Spitalul "Foişor" din Capitală, este una favorabilă, a anunţat sâmbătă ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. "Am şi eu informări periodice. Cel puţin ultima, pe care am avut-o dimineaţă devreme, era fav

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 20 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România, spune Alexandru Rafila, avertizându-i pe adulți să se vaccineze deoarece riscă o formă „mult mai agresivă”

HotNews acum 58 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în țara noastră. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, „probabil mai mult decât în alte ţări”, și a fă

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum 3 ore
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°