Ce să scrii în Săptămâna Patimilorşi, mai ales, în Joia Mare? Toţi (ei!, să nu exagerăm: nu chiar toţi) aşteaptă ceva vorbe de duh, care să vină în întâmpinareaÎnvierii, cel mai mare, şi uniculeveniment al Omenirii. Cum să îndrăzneşti a spune ceea ce-ţi trece acum prin gând? Că atât Naşterea, cît şi Moartea, cât şi ÎnviereaLui Iisus Hristos, deşi unice, s-ar fi petrecut, pentru oameni diferiţi, în ani, la date şi-n împrejurări diferite?!
Doar în urmă cu o lună, creştinii catolici au sărbătorit ceea ce ortodoxii (între care mă prenumăr) preamăresc acum: Învierea. Am fost dintotdeauna un adept al ecumenismului (mai dedemult, fără a şti!), iar de când fiul meu e căsătorit cu o catolică, participăm, cu toţii, dimpreună, fără nicio reţinere, la Sărbătoarea celorlalţi. Şi discutăm, mai de fiecare dată, chiar pe această temă: cum s-a făcut, cum s-a ajuns ca acelaşi Unic eveniment să fie celebrat la date şi în moduri diferite? Întrebări retorice, deoarece cam toată lumea ştie de Marea Schismă şi de ceea ce i-a urmat. Şi, tot aşa, mai toată lumea creştină deplânge această fractură - în multe locuri şi împrejurări născătoare de dihonii. Şi cu toate astea, deşi se vorbeşte de o reconciliere istorică şi ecumenică, nimeni - nici de o parte, nici de cealaltă - nu întreprinde nimic. În afară de vorbe, vorbe, vorbe. Dar în tot răul există, totuşi, un bine: în preajma Marii Sărbători oamenii, indiferent de credinţă, se grijesc de sine şi de cei /cele din juru-le. E un catharsis, ce se desfăşoară atât înlăuntru-le, cât şi înafară. Spovedania, mărturisirea şi iertarea păcatelor, vrute sau nevrute, sunt însoţite de curăţenia locului în care fiecare vieţuieşte.
Una dintre întrebările „încuietoare” care i s-a pus lui Andrei Pleşu, la recenta sa întâlnire cu publicul ieşan, a fost: „Aveţi un duhovnic?” La care autorul Parabolelor lui Iisus...a răspuns pr