Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atracţiile Neamţului, promovate pe YouTube

Publicat in Adevarul, duminică 21 martie 2010 ·

Şefii Primăriei au făcut şi un cont al oraşului de sub Pietricica pe Facebook, în ideea că vor atrage turiştii să-şi petreacă vacanţele în zonă.

Internetul este o metodă foarte ieftină de promovare, s-au gândit şefii oraşului, care au decis să se promoveze agresiv pe internet. „Este o modalitate din ce în ce mai folosită. Am creat un cont al oraşului şi pe Facebook şi am apelat şi la postarea filmelor de prezentare a zonelor de interes turistic pe YouTube“, a declarat Gabriel Muraru, şef Serviciu Comunicare din cadrul Primăriei Piatra Neamţ.

Piatra are 1.600 de fani

Metoda pare să fie una de succes dat fiind faptul că municipiul are deja 1.640 de fani pe Facebook. „Eu m-am stabilit în Bucureşti de cinci ani şi mai vin pe acasă în concedii. Mi se pare o idee foarte bună pentru că aşa mai descopăr şi eu noile modificări“, a spus Lavinia Oancea, traducător.

Şefii municipalităţii îşi fac lecţiile şi pentru Târgul de Turism de la Bucureşti, care se va desfăşura la sfârşitul lunii. „Standul va fi conceput ca un labirint cu imaginile cele mai reprezentative ale judeţului. Tema din acest an este «Trasee turistice în judeţul Neamţ», iar punctul de plecare este municipiul Piatra Neamţ. Fotografiile sunt artistice şi sunt semnate de colegul meu Dragoş Aprofirii, de Florin Mihai şi Andrei Nedelcu“, a adăugat Gabriel Muraru.

Pietrenii consideră că promovarea pe internet este benefică pentru atragerea turiştilor în Neamţ şi vin chiar cu sugestii pentru edili. „Ar fi bine dacă am avea un site tradus în mai multe limbi ca să putem să ne promovăm şi în afară“, este de părere studentul Iulian Grădinaru.

Vor ID pe Messenger

„Cred că ne lipseşte un magazin cu suveniruri specifice locului pentru cei care vin în vizită. Avem Turnul lui Ştefan la fel cum e Turnul Eiffel pentru Paris, de exemplu, şi e păcat să nu facem

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. Dacă trupele ruseşti ar ocupa Kievul, acest lucru ar duce "inevitabil la o ciocnire cu alte ţări", avertizează Guido Crosetto

News.ro acum 37 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării

News.ro acum 59 minute
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 57 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 37 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum 26 minute
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 3 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 3 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum o ora
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

Poliţia de Frontieră: Peste 200.000 de români şi străini şi peste 37.2000 de mijloace de transport au tranzitat punctele de frontieră în prima zi de Paşte

News.ro acum 31 minute
Peste 200.000 de cetăţeni români şi străini, şi peste 37.200 de mijloace de transport au tranzitat punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări în prima zi de Paşte, transmite Poliţia de Frontieră. Astfel, pe 5 mai, poliţiştii de frontieră au e

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°