În conserve, în cutiile de suc sau de bere, dar şi în pelicula care acoperă capacele borcanelor şi în unele ambalaje de plastic există bisfenol A. În ultimii ani, s-a tot vorbit despre efectele nocive ale acestuia, dar un studiu recent arată că pericolele sunt chiar mai mari decât se credea: bisfenolul afectează inima.
Lista problemelor de sănătate cunoscute ca fiind cauzate, în parte, de expunerea la bisfenol A include de la anomalii hormonale la astm, probleme de comportament şi obezitate. Cele mai noi studii sugerează că acest compus chimic ar putea afecta şi rinichii şi inima copiilor, independent de problemele cardiace legate de obezitate.
În cadrul unei astfel de cercetări, publicată în „Kidney International“, specialiştii de la Universitatea din New York au analizat starea de sănătate a unui număr de 710 copii şi adolescenţi din Statele Unite ale Americii, cu vârste între 6 şi 19 ani.
Bazându-se pe cercetările anterioare care au dus la descoperirea conexiunii dintre bisfenol şi probleme cardiace la adulţi, oamenii de ştiinţă au decis să se concentreze şi asupra copiilor, care ar putea fi şi mai vulnerabili la efectele substanţelor chimice din mediu.
Cercetătorii au măsurat nivelul bisfenolului din urină, descoperind că adolescenţii cu cele mai însemnate niveluri ale acestui compus chimic aveau, de asemenea, niveluri considerabile de albumină, o proteină care se acumulează atunci când rinichii sunt afectaţi.
Albumina, indicator pentru „suferinţa“ rinichilor
„Creşterea nivelului de albumină este destul de mică, dar există studii efectuate pe adulţi care sugerează că până şi acea mică modificare este asociată unui risc tot mai mare de boli cardiace pe viitor“, spune coordonatorul proiectului, dr. Leonardo Trasande, profesor asociat de pediatrie şi medicina mediului în cadrul Şcolii de Medicină de la Universitatea din New York.