Cultura de masă a luat amploare, după cum se ştie, o dată cu dezvoltarea societăţilor burgheze şi, implicit, în paralel cu evoluţia mijloacelor de comunicare în masă, care o fac posibilă şi o stimulează. În culturile occidentale, care au cunoscut o evoluţie fără rupturi majore în epoca modernă, cultura de masă (sau "de consum", sau "populară" - dar nu e cazul să intrăm acum în hăţişul terminologic care desemnează, cu nuanţele de rigoare, diferitele ei forme) şi-a găsit oarecum natural locul în societate. Ceea ce nu înseamnă că n-a fost negată sau respinsă de reprezentanţii elitelor culturale. Aceleaşi elite s-au apucat însă destul de rapid să o studieze cu atenţie, astfel încît ea oferă astăzi substanţa unor discipline academice. E adevărat, studiile culturale sînt impregnate adesea de un mesaj ideologic de stînga, asumîndu-şi deschis marxismul ca "resursă metodologică", dar în definitiv peu importe, atîta timp cît dinamica lor oferă spaţiu de dezbatere. La noi, cercetările de acest tip sînt încă abia la începuturi (şi acelea foarte timide), aşa încît, deocamdată, nu contenim să ne uităm la televizor şi să ne manifestăm tot felul de surprinderi şi de indignări. Între timp, însă, industria culturii de masă evoluează mai rapid decît credem. Dacă privim în urmă, ne dăm seama că în primii ani de după 1989 obiectul principal al indignării era "literatura de tarabă", în care mulţi reprezentanţi ai elitei culturale vedeau un pericol pentru "adevărata literatură". "Romanele de tip Sandra Brown" au făcut să curgă multă cerneală plină de îngrijorări. Astăzi, după doar cîţiva ani, "invazia Sandrei Brown" e deja o amintire: acum ne calcă pe nervi "cultura de cartier", muzica hip-hop, videoclipurile indecente etc. Am trecut, cu alte cuvinte, de la predominanţa culturii scrise la cultura audiovizuală, care dispune de canale mult mai extinse de difuzare. Grăbiţi să ne desăvî