S-a semnat "pactul cu educaţia". Pe 27 februarie s-au schimbat pixuri protocolare, s-au schimbat zîmbete, dar cam atît. Deşi "pactul" prevede printre altele "urmărirea" şi "monitorizarea" modernizării sistemului, transformarea educaţiei într-un "bun public", alocarea bugetară anuală a unei sume de pînă la 6% din PIB pentru educaţie şi 1% pentru cercetare, indiferent de partidul care va veni la guvernare, o schimbare reală a sistemului de învăţămînt pare încă o himeră. De ce? Pentru că pactul reglementează pînă la urmă lucruri de suprafaţă, "monitorizarea modernizării" sunînd la fel de eficient ca veşnica înfiinţare de comisii, un fel de cvadratură a cercului, o problemă fără rezolvare. Faptul că politicienii jură să aloce educaţiei un procent sigur, indiferent de succesiunea partidelor la putere, este, avînd în vedere că acest procent e de 6, respectiv 1%, la fel de dureros ca praful în ochi. Banii garantaţi întîrzie procesul de trecere în nefiinţă a educaţiei şi a cercetării. Nu se propune concret o reformă, nu se propun soluţii clare pentru depăşirea colapsului. Avem de-a face în prezent cu un sistem cariat, ciuntit prin reforme de faţadă care n-au făcut decît să îndese o plombă peste carie, un sistem învechit, pretabil exclusiv non-valorilor comuniste, egalitarist în sensul nociv, care uniformizează intelectul oferind doar informaţie pură, fără scop formativ. Formarea elitelor? Pregătirea pentru o societate competitivă? Nu sînt deocamdată priorităţi, iar menţinerea cu încăpăţînare a modelului comunist ne apropie de un faliment intelectual. În contextul în care astăzi termeni ca "educaţie diferenţiată" sau gifted education ("educaţie de excelenţă") ne sînt necunoscuţi (şi aşa vor rămîne, se pare, mult timp de aici înainte), "pactul cu educaţia" aduce mai mult a spălare pe mîini, decît a rezolvare reală a crizei din învăţămînt.

Lobby pentru o educaţie dif