Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Când vor putea călători românii în Statele Unite fără viză ? Declaraţiile despre Visa Waiver ale însărcinatului cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 3 iulie 2013 ·

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, Duane Butcher, a declarat, miercuri, că accesul României în programul Visa Waiver va avea loc cel mai probabil peste "câţiva ani".  

"Sper că foarte curând, dar în mod real nu e vorba de următorii câţiva ani. Aşa cum ştiţi, am văzut o scădere constantă a ratei de refuz a solicitărilor de vize şi aceasta ajută România, dar în acelaşi timp e nevoie şi de unele schimbări legislative în SUA. Administraţia de la Washington sprijină schimbările legislative care sunt acum în Congres şi care ar creşte şansele de acces ale României, dar cel mai probabil va mai dura încă câţiva ani. Dar este o temă la care lucrăm îndeaproape cu partenerii români", a afirmat oficialul american, într-o declaraţie de presă susţinută înaintea recepţiei de Ziua Naţională a SUA.

Butcher declarase anterior, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că înţelege frustrarea românilor privind vizele, dar includerea în programul Visa Waiver nu este o ofertă pentru ţările partenere, ci se bazează strict pe respectarea cerinţelor legislaţiei americane.

"Înţeleg că poate e o frustrare în rândul românilor şi oficialilor de aici, dar e important de amintit că nu vorbim de un mod de a judeca o ţară, nu e o ofertă pe care o facem partenerilor cei mai buni. Legislaţia are cerinţe foarte precise care trebuie îndeplinite şi în privinţa unora dintre acestea, cum ar fi combaterea terorismului şi cooperarea pe probleme de securitate România a făcut progrese importante, dar ceea ce e necesar acum este reducerea acestei rate de refuz şi modificarea legislaţiei pentru a face criteriile ceva mai accesibile", a afirmat el.

Butcher a arătat că rata de refuz a solicitărilor de viză din România a scăzut constant în ultimii ani până la 17% în 2012, iar criteriul privind procentul de 3% care trebuie atins în baza legislaţiei actuale ar putea

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 4 ore
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Doi morți într-un atac cu cuțitul la o școală primară din China

G4Media acum 28 minute
O femeie înarmată cu un cuțit a ucis luni două persoane și a rănit alte patru la o școală primară din centrul Chinei, a anunțat televiziunea de stat CCTV, citând poliția locală, potrivit Le Figaro. Atacul a avut loc în jurul prânzului în orașul Guix

Curtea Penală Internațională solică mandate de arestare pentru Benjamin Netanyahu și pentru liderii Hamas

HotNews acum 42 minute
Curtea Penală Internațională solicită mandate de arestare pentru liderul militar al Hamas, Yahya Sinwar, și pentru prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu pentru acuzații de crime de război și crime împotriva umanității comise în timpul atacuril

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum 2 ore
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Cod galben de furtuni, în mai multe zone ale ţării / Se anunţă intensificări ale vântului şi grindină

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, luni, mai multe avertizări nowcasting cod galben de furtuni, valabile pentru mai multe zone ale ţării. Se vor semnala ploi abundente, descărcări electrice şi grindină. Potrivit ANM, până la ora 15.30, este cood galben în judeţu

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum 2 ore
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

Un candidat PSD la o primărie din Vaslui, reținut după ce a încercat să mituiască doi polițiști

HotNews acum 2 ore
Maricel Gîfu, fost primar al comunei vasluiene Pogana până în 2020 și actual candidat din partea PSD pentru aceeași funcție, a fost reținut duminică, pentru dare de mită. PolițieFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Bărbatul a fost prins în flagr

Marcel Ciolacu: Sectorul comunicaţiilor electronice are rol strategic pentru România

Mediafax acum o ora
Şeful Executivului a găzduit luni şi ceremonia de semnare a Memorandumului de Înţelegere pentru cooperare în domeniul comunicaţiilor electronice între România şi Qatar, parafat de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementar

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum 3 ore
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

25°
lun.

15°/25°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°