România trebuie să lupte pentru a nu rămâne la graniţa comunităţii europene şi transatlantice, iar eliminarea MCV trebuie privită şi din perspectiva riscului de a rămâne în cercurile exterioare ale Uniunii Europene, a declarat, luni, senatorul Mircea Geoană.
"Fără o economie puternică şi competitivă, aderarea la zona euro, obligatorie din punct de vedere politic pentru România, va rămâne o Fata Morgana. Aderarea la euro nu este un scop în sine, în opinia noastră, ci o faţetă a ambiţiei României de a face parte din primul tur al Europei, de evadare de la periferia lumii dezvoltate. Aderarea la Schengen, transformarea şi eliminarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare trebuie privite şi din această perspectivă, a riscului ca România să rămână în cercurile exterioare ale UE", a precizat Mircea Geoană, la dezbaterea "Renaşterea transatlantică – România între partener fidel şi jucător ambiţios", organizată la BNR de Institutul Aspen din România şi German Marshall Fund of the United States, în prezenţa premierului Victor Ponta, a guvernatorului Mugur Isărescu, precum şi a mai multor miniştri şi secretari de stat români, dar şi ambasadori şi invitaţi străini.
În opinia lui Geoană, o economie competitivă şi puternică va face din România "un adevărat stat pivot", puternic ancorat în Europa şi în comunitatea transatlantică, dar care este "capabil să influenţeze, să facă comerţ, să interacţioneze şi în afara spaţiului" din care face parte "de o manieră organică". Preşedintele Institutului Aspen din România a subliniat că România "poate şi trebuie să devină o punte între Est şi Vest, între spaţiul euroasiatic, care creşte economic şi creşte în influenţă şi relevanţă strategică, şi spaţiul european şi transatlantic, care va continua să reprezinte principalul plămân al economiei globale".
Senatorul PSD a punctat faptul că, după ce Ucraina nu a mai semnat