Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blackberry vine cu trei smartphone-uri, primele modele noi din ultimul an de zile

Publicat in Ziarul Financiar, joi 4 august 2011 ·

Compania canadiană Research in Motion, producătorul telefoanelor Blackberry, a lansat trei noi versiuni ale smartphone-urilor sale, aceasta fiind prima schimbare a portofoliului de mobile din ultimul an, în condiţiile în care compania încearcă să recâştige teren în faţa Apple, scrie Reuters.

RIM a lansat prima versiune cu ecran tactil a modelului Bold, o versiune actualizată a smartphone-ului cu tastatură culisantă Torch şi un nou mobil care nu are tastatură fizică, ci doar un touchscreen. Toate telefoanele folosesc noua platformă soft a companiei, ediţia 7.0, a declarat Patrick Spence, director pentru vânzările globale şi marketing regional.

Toate cele trei smartphone-uri vor fi disponibile în oferta a 225 de operatori la nivel global în cadrul celei mai mari lansări din istoria Blackberry, a spus Spence. RIM speră că aceste telefoane, primele modele noi lansate de companie din august 2010 până în prezent, vor ajuta la inversarea trendului de scădere al companiei. Toate modelele includ funcţii precum zoom la atingerea ecranului sau viteze cu până la 40% mai mari pentru încărcarea paginilor web.

Compania canadiană Research in Motion, producătorul telefoanelor Blackberry, a lansat trei noi versiuni ale smartphone-urilor sale, aceasta fiind prima schimbare a portofoliului de mobile din ultimul an, în condiţiile în care compania încearcă să recâştige teren în faţa Apple, scrie Reuters.

RIM a lansat prima versiune cu ecran tactil a modelului Bold, o versiune actualizată a smartphone-ului cu tastatură culisantă Torch şi un nou mobil care nu are tastatură fizică, ci doar un touchscreen. Toate telefoanele folosesc noua platformă soft a companiei, ediţia 7.0, a declarat Patrick Spence, director pentru vânzările globale şi marketing regional.

Toate cele trei smartphone-uri vor fi disponibile în oferta a 225 de operatori la nivel global în cadrul

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum 39 minute
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Rafila anunță că spitalele din România vor trata copii palestinieni răniți în Fâșia Gaza VIDEO

Ziare.com acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, 17 mai, că spitatele din România se pregătesc pentru a primi în grijă copii palestinieni raniți în războiul din Fâșia Gaza. Micuții vor sosi în țară prin Mecanismul de Protecţie European, iar

BREAKING | Antena 1 dă în judecată PRO TV, împreună cu Chefii Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu

Cancan acum o ora
Continuă scandalul între Antena 1 și cei trei chefi, însă acum este vizat și postul de televiziune la care au plecat Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu. Antena Group a dat în judecată atât jurații MasterChef, cât și Pro TV-ul. Va

„Își aminteşte tot ce s-a întâmplat”. Primele cuvinte ale lui Robert Fico către președintele ales Pellegrini, după atac

HotNews acum 36 minute
Premierul slovac Robert Fico îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, informează vineri EFE, citată de Agerpres. Premier

Băiat de 14 ani, cercetat pentru viol și pornografie infantilă. Victima are 13 ani

Press Alert acum o ora
< p> Un minor de 14 ani este cercetat de polițiștii și procurorii din Hunedoara după ce ar fi violat o victimă xde 13 ani. Acesta ar fi filmat cu telefonul mobil și a arătat ulterior imaginile și altor persoane. Polițiștii Serviciului de Combatere a

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Antrenorul Fatih Terim pleacă de la Panathinaikos, după ce a fost învins categoric de Răzvan Lucescu

HotNews acum 46 minute
Panathinaikos s-a aflat în lupta pentru titlu până aproape de finalul sezonului, dar a pierdut trei meciuri la rând și antrenorul Fatih Terim a luat decizia de a părăsi gruparea din campionatul Greciei. Fatih TerimFoto: Giannis Papanikos / Zuma Pres

FOTO Funcționarii din Guvern au intrat în grevă japoneză

HotNews acum 4 ore
Funcționarii din cadrul Guvernului au intrat vineri dimineață în grevă japoneză deoarece premierul Marcel Ciolacu le-a refuzat majorarea salariului de bază, potrivit Sindicatului angajaților din Executiv. Protest la Palatul VictoriaFoto: Sindicatul

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°