Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portugalia este pe cale să devină noul bolnav al Europei, iar situaţia Greciei se înrăutăţeşte din cauza austerităţii

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 22 august 2012 ·

Portugalia va avea nevoie, ca şi Grecia, de restructurarea datoriei şi de prelungirea programului de asistenţă financiară sau de un nou pachet de bailout deoarece medicamentul austerităţii nu face decât să agraveze recesiunea acestei ţări, avertizează Citibank, una din multele atenţionări că criza din zona euro merge din rău în mai rău. Prognoza pentru boala contagioasă a Greciei este şi mai pesimistă, iar unul dintre puţinii membri sănătoşi ai uniunii monetare, Olanda, riscă să fie şubrezit de frenezia creditelor.

Economia portugheză se adânceşte în recesiune şi, precum cea a Greciei, "va avea nevoie de extinderea pachetului de bailout cu toate că guvernul şi-a făcut datoria reducând cheltuielile şi implementând majoritatea reformelor cerute de progranul creditorilor internaţionali", se arată într-o analiză a băncii americane Citibank, preluată de CNBC.

Dar, spre deosebire de Grecia, care ar putea părăsi zona euro chiar luna viitoare, pentru Portugalia perspectiva unui exist este foarte redusă. În schimb, acest stat s-ar putea confrunta cu retrageri de capital şi reducerea cererii interne, a comerţului şi investiţiilor străine din cauza ieşirii statului elen, notează analiştii Citi. Aceştia estimează la 90% probabilitatea ca Grecia să iasă din Uniunea Monetară.

O nouă restructurare a datoriilor în zona euro?

"Ne aşteptăm ca scăderea economiei portugheze să fie anul acesta şi în următorul mai puternică decât

s-a prevăzut iniţial", se menţionează în raport, care anticipează că Portugalia va rămâne în recesiune până în 2014 şi subliniază posibilitatea mare ca statul să fie nevoit să recurgă, ca şi Grecia, la restructurarea datoriilor.

"Deşi este puţin probabil ca extinderea pachetului de bailout să vină cu restructurarea datoriilor, ne aşteptăm ca în următorii 1-3 ani să se recurgă la restructurarea datoriilor, cu implica

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden respinge drept ”scandalos” mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul Curţii Penale Internaţionale. CPI ”nu are jurisdicţie” în israel, apreciază Blinken

News.ro acum o ora
Preşedintele american Joe Biden respinge drept ”scandalos” mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, care a anunţat luni că a depus o cerere în vederea e

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum o ora
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum o ora
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum o ora
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 2 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 2 ore
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 6 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Putin a mai pus un economist la conducerea Ministerului Apărării. Încrederea președintelui rus în generali scade

Ziare.com acum 3 ore
Încă un general demis de Putin. Preşedintele rus l-a înlocuit pe ministrul adjunct al apărării Iuri Sadovenko cu Oleg Saveliev, ex-ministru adjunct al economiei, care până acum a lucrat ca auditor la Curtea de Conturi a Rusiei, conform unui decret p

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

19°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°