La sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, a mai colecţionat un „trofeu” pentru „panoplia” carierei sale politice, ajungând, cu ajutorul lui Victor Ponta şi Liviu Dragnea, preşedinte al UNCJR.

Tot la sfârşitul săptămânii trecute a fost publicată o nouă hartă a sărăciei în ţara noastră. „Desenul” nu aduce nici o schimbare: Vrancea ocupă, în continuare, locul din coadă, numărându-se printre cele mai amărâte judeţe.

Dacă pentru susţinătorii baronului noua funcţie politică obţinută este un motiv de mândrie patriotică locală, pentru majoritatea covârşitoare a vrâncenilor harta sărăciei este prilej de amărăciune. În sport, bunăoară, cel ce ajunge pe primul loc are în spate performanţe. În privinţa hărţii sărăciei, M.O. nu are cu ce se mândri. Dimpotrivă. El nu-i poate propulsa pe vrânceni pe un loc fruntaş, ca nivel de trai decent, nici dacă mai stă vreo 30 de ani la conducerea Consiliului Judeţean.

Şi asta pentru că Vrancea economică pe harta economică a României este invizibilă! Ca să poţi distinge ceva, ai nevoie de o lupă groasă. În termeni meteorologici, în Vrancea este cod roşu de înapoiere, de subdezvoltare severă, de sărăcie cronică.

Dar Vrancea economică nu a fost aşa invizibilă dintotdeauna. A avut industrie de vârf: mecanică fină, metalurgie, prelucrarea maselor plastice, industrie forestieră, chimică, întreprinderi de transporturi şi de construcţii extrem de puternice. La ISEH ajunseseră să muncească, în acelaşi timp, trei generaţii din aceeaşi familie: bunic, fiu, nepot. Chimica Mărăşeşti a rezistat celor două războaie mondiale şi ajunsese la a cincea şi a şasea generaţie, dar a falimentat sub administrarea PDSR. Cu privire la Chimica vreau să adaug ceva: am fost de faţă la vizita primului ministru din mandatul 1992-1996, Nicolae Văcăroiu, care a dat de înţeles că va ajuta întreprinderea