Nu putem vorbi despre instrumentele meteorologice folosite în zilele noastre fără să amintim că în antichitate oamenii credeau că fenomenele naturii sunt răspunsuri ale zeilor la acţiunile celor de pe Pământ.
Primele "instrumente" folosite în "detectarea" vremii au fost simţurile noastre – în special vederea, atingerea, mirosul şi auzul. Când vorbim despre vreme sau despre climă, trebuie luaţi în calcul următorii parametri de bază: temperatura, presiuneai şi umiditatea aerului, tipurile de nori, precipitaţiile, vizibilitatea, vântul şi radiaţia solară. La aproximativ 1.400 de ani după ce Aristotel a scris "Meteorologia", lucrare care mai degrabă poate fi descrisă ca un compendiu al ştiinţelor Pământului, omul de ştiinţă persan Avicenna inventa termometrul. În 1441, prinţul Munjong, fiul lui Sejong cel Mare (creatorul alfabetului corean hangul), a construit un pluviometru, pentru a determina cantitatea de precipitaţii atmosferice căzute într-un anumit interval de timp pe o anumită suprafaţă. În 1450, Leone Battista Alberti, arhitect, filosof şi criptograf italian, inventa anemometru (care măsura viteza vântului) cu placă mobilă. Una dintre contribuţiile savantului italian Galileo Galilei s-a concretizat în inventarea în 1607 a termoscopului (pentru observarea diferenţelor de temperatură). La jumătatea secolului al XVII-lea, fizicianul şi matematicianul italian Evangelista Torricelli a creat barometrul (pentru măsurarea presiunii atmosferice), iar în 1662, Sir Christopher Wren, unul dintre cei mai proeminenţi arhitecţi englezi, a inventat plurivometrul mecanic, autoreglabil. Aparatul care determina cantitatea de precipitaţii atmosferice a fost dezvoltat ulterior de Robert Hooke (1667). Anul 1714 reprezintă un moment de referinţă o dată cu inventarea termometrului cu alcool şi mercur de fizicianul german Gabriel Fahrenheit.
FIRUL DE PĂR. D
