Vama Veche, aşa cum arată din punct de vedere turistic în 2011, pare născută din incestul prostului-gust cu lăcomia. Înainte de orice altceva, există aici mai multe lumi ale căror poziţii, în strania relaţie de asociere, îmbracă forma negaţiei şi a contrariului. Concilierea între acestea este imposibilă, deoarece fiecare doreşte să-şi impună supremaţia. Cine sînt „clienţii“ Vămii? Elevi şi studenţi, mulţi dintre ei fugiţi ori plecaţi de acasă cu mari speranţe de aventură în suflet, maturi fără nici un ţel în viaţă, rockeri mai tineri sau mai bătrîni (celor bătrîni le stă chiar rău), houseeri şi hip-hoperi fără vîrstă, pentru care mai mult decît Șuie Paparude şi Paraziţii nu există nimic pe lume, corporatişti şi corporatiste cu burtă & celulită încă de la vîrsta medie de 30 de ani, atîrnători de toate felurile (persoane care îşi fac socoteli pe banii celor „de la faţa locului“), manelişti convinşi şi intelectuali neconvingători, alături de multe, multe alte categorii socio-antropologice, iau cu asalt anual Vama, umplînd-o pînă la refuz şi golind-o cu o vitalitate iraţională de tot ce-ar mai putea avea de oferit, chiar în anii potrivnici pe care îi traversează. Pentru a nu fi (complet) maliţioşi, trebuie să spunem că în afară de cei ce alimentează tendinţele citate mai sus, Vama adună în continuare şi oameni „adevăraţi“. Aceştia reprezintă un procent important, dar după cum se ştie, într-o comunitate este de ajuns să existe o masă critică de „dubioşi“ pentru a fi discreditată întreaga „adunătură“. Sursa răului pare a fi infrastructura sau, altfel spus, modul de exploatare a resurselor pe care le avea şi încă le are locul. Fetişul noii „Vame“ este asfaltul, la concurenţă cu betonul construcţiilor ce se înalţă pretutindeni, precum nişte imense jaloane, printre care sînt intercalate chioşcuri, barăci, WC-uri, cocioabe ori rulote de la geamlîcurile cărora se face un