Mexicul va propune oficial candidatura lui Agustin Carstens, guvernatorului Băncii Centrale, la postul de director general al Fondului Monetar Internaţional (FMI).
Ministrul Bugetului, Ernesto Cordero, "va propune candidatura lui Agustin Carstens, actual guvernator al Băncii Mexicului, pentru ocuparea funcţiei de director general al FMI", se arată într-un comunicat de presă, citat de AFP şi AP.
Agustin Carstens, care se află în fruntea Băncii Centrale a Mexicului din ianuarie 2010, a ocupat anterior funcţiile de preşedinte al comitetului de dezvoltare al FMI din martie 2007, până în octombrie 2009.
Consiliul Executiv al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a început duminică procesul de selecţie a unui nou director general şi va accepta de luni nominalizări pentru acest post.
Decanul Consiliului Executiv al FMI, Shakour Shaalan, reprezentant al Egiptului şi al unui grup de ţări din Orientul Mjilociu, a declarat într-un comunicat că cei 24 de membri ai forului au adoptat un proces de selecţie care va asigura desemnarea unui director general într-o manieră deschisă, transparentă şi bazată pe meritele candidaţilor.
Oficialul a adăugat că urmează să fie întocmită o listă scurtă de candidaţi, iar următorul director general va fi ales prin consens. Shakour Shaalan şi-a exprimat speranţa că FMI va avea un nou şef până la sfârşitul lunii iunie.
Dominique Strauss-Kahn a demisionat joi din funcţia de director general al FMI, după ce a fost arestat la sfârşitul săptămânii trecute la New York sub acuzaţii de tentativă de viol. Strauss-Kahn, fost ministru de finanţe al Franţei, susţine că este nevinovat şi a fost eliberat vineri pe cauţiune, urmând să fie judecat în arest la domiciliu, sub monitorizare electronică.
Lupta pentru succesiunea la vârful FMI se dă între Europa şi marile economii emergente, a căror influenţă pe scena globa