Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Laszlo Borbely: legea pădurilor va fi modificată

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Ministrul mediului a pus pe hârtie o serie de propuneri prin care să interzică vânzarea „la bucată” a pădurilor, după ce EVZ a semnalat faptul că actul normativ pune în pericol fondul forestier. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU

1 /.

Deşi a intrat în vigoare de numai trei săptămâni, legea care permite vânzarea „la bucată” a pădurilor, punând în pericol fondul forestier, va fi modificată. Decizia a fost luată, ieri, de oficialii Ministerului Mediului - care au aflat, miercuri, din EVZ despre adoptarea şi promulgarea actului normativ.

„Având în vedere iniţiativa legislativă aprobată de parlament şi publicată în Monitorul Oficial, precum şi posibilele efecte asupra administrării fondului forestier, Ministerul Mediului şi Pădurilor are în curs de elaborare un proiect de act normativ prin care se va menţine interdicţia divizării fondului forestier sub un hectar”, au precizat, aseară, subordonaţii ministrului Laszlo Borbely.

Aceştia au găsit şi modalitatea ca, prin această decizie, să nu aducă atingere dreptului de proprietate: şi suprafeţele mai mici de un hectar vor putea fi transmise moştenitorilor.

„Pentru a asigura o gestionare durabilă a fondului forestier, ministerul are în vedere inclusiv introducerea unor măsuri prin care să fie evitată fărâmiţarea excesivă a proprie tăţilor forestiere, făcând, în acelaşi timp, o distincţie clară între divizarea unor proprietăţi prin procesul legal de moştenire/ succesiune şi divizarea prin lotizare şi vânzare sau alte proceduri similare”, au subliniat mai-marii de la Mediu.

„Sunt favorizaţi cei care vor să construiască în păduri”

În ultimele zile, legea intrată în vigoare pe 24 martie a stârnit dezbateri aprinse şi i-a împărţit în două „tabere” chiar şi pe parlamentarii care au girat-o, o parte dintre ei admiţând chiar că au greşit făcând asta.

De par

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum o ora
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Ion Iliescu a primit calitatea de urmărit penal în Dosarul Mineriadei. Fostul președinte a fost informat acasă de procurori

Ziare.com acum 26 minute
Fostul preşedinte Ion Iliescu este urmărit penal în Dosarul Mineriadei, iar procurorii i-au adus, vineri, 26 aprilie la cunoştinţă calitatea din dosar. Informarea s-a făcut la domiciliul fostului şef de stat, în prezenţa avocatului, având în vedere

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 28 minute
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Ucraina retrage de pe front tancurile Abrams furnizate de SUA din cauza ameninţării dronelor ruseşti. Strategia de luptă trebuie reconsiderată

News.ro acum o ora
Ucraina a lăsat deocamdată deoparte tancurile de luptă Abrams M1A1 furnizate de SUA în lupta sa împotriva Rusiei, în parte pentru că războiul rusesc cu drone face prea dificilă operarea lor fără a fi detectate sau atacate, au declarat doi oficiali m

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 3 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Vicepreşedintele Turciei, Cevdet Yilmaz, primit de premierul Marcel Ciolacu la Palatul Victoria

G4Media acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu l-a primit, vineri, la Palatul Victoria, într-o ceremonie oficială, pe vicepreşedintele Republicii Turcia, Cevdet Yilmaz, transmite Agerpres. Cevdet Yilmaz, care efectuează o vizită oficială în România, a fost primit cu onor

Cutremur la Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Cum încearcă SUA să încurajeze Germania să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune. „Sperăm că acest lucru va juca un rol”

Ziare.com acum 23 minute
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, lucru pe care Berlinul l-a exclus până acum, a declarat joi un oficial american. Washingtonul

Vremea

București
acum

14°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

15°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°