Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mă tot mir / Ardelean, da’ Oltean, bărbat, da’ curvă

Publicat in Gazeta de Maramures, marți 2 iulie 2013 ·

Cât de curvă poate fi politica, dar şi un politician, ne-a demonstrat cu câteva zile în urmă Ioan Oltean, marele mahăr pedelist, care şi-a exprimat regretul că partidul domniei sale s-a atins, pe vremea când era la guvernare, de pensiile oamenilor. De faptul că s-au atins şi de salariile oamenilor n-a zis nimic, cu toate că aici am şi io nişte regrete.

De fapt, pe Oltean îl doare fix în cur de tăierea salariilor şi a pensiilor la care a participat cu mare elan, după cum i se rupe de unde fac rost amărăştenii de bani ca să-şi plătească gazul. Ţi se rupe realmente sufletul ascultându-l pe Oltean cât de nefericit e el că ne-a făcut nefericiţi pe toţi. Te aştepţi să se rupă cămaşa pe el de plânsul interior care-l macină. Jigodia zice că regretă acuma că n-au majorat pensiile în vremea lui Boc, pentru că baza economică exista.

Înţelegem că se putea, da’ n-au vrut ei, aşa, de şmecheri ce au fost. Ce mai regretă Ioan Oltean e faptul că pedeliştii l-au schimbat pe Boc din funcţia de premier. Cică schimbarea asta a fost nefericită. Păi dacă a fost aşa de nefericită, de ce au făcut-o, dobitocii? De ce nu l-au lăsat pe bocănel să-şi ducă mandatul dezastruos până la capăt şi dincolo de el? Zice Oltean că dacă rămânea Boc prim-ministru, majorau şi salariile şi pensiile şi PDL rămânea la guvernare.

Ce-i drept, mai mint şi curvele, da’ nici ele nu se cred când se aud. Ioan Oltean mai zicea că ăştia de la USL sunt atât de mulţi, încât pot lucra singuri. Uite de aia, zice Oltean, de mai multe zile, el şi gaşca lui de pedelişti au renunţat să mai participe la şedinţele Comisiei de revizuire a Constituţiei. Păi dacă useliştii sunt aşa de mulţi şi lucrează singuri, iar eforturile pedeliştilor sunt egale cu zero (asta a zis-o tot Ioan Oltean), de ce se mai duc pedeliştii să-şi ridice indemnizaţiile de parlamentari? Că tot nu fac nimic.

Şi de ce se mai d

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este „ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă” - ultimele informații furnizate de medici

HotNews acum o ora
Starea lui Florin Piersic este „ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă”, a anunțat vineri Spitalul Foișor, unde actorului i-a fost extrasă proteza la genunchi, care îi întreținea infecția din organism. Amintim că în urmă cu o zi unitatea m

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 48 minute
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 2 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Regatul Unit a ieşit din recesiune. Creşterea economică, cea mai mare din ultimii trei ani, a depăşit aşteptările

News.ro acum o ora
Economia Marii Britanii a înregistrat în primul trimestru al anului 2024 cea mai mare creştere din ultimii aproape trei ani, punând capăt recesiunii tehnice în care intrase în a doua jumătate a anului trecut şi oferind un impuls premierului Rishi Su

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Nicolae Ciucă, la Iaşi: Acesta este anul în care putem redescoperi patriotismul. Însă nu cel greşit înţeles ca naţionalism deşănţat / Patriotismul reprezintă adeziunea şi însuşirea valorilor, a ideilor şi a principiilor care ne definesc ca naţiune

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri la Iaşi, la Ceremonia militară dedicată Zilei Victoriei în Europa, Zilei Uniunii Europene şi Zilei Independenţei că acesta este anul în care putem redescoperi patriotismul, însă nu cel greşit înţele

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 3 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Război în Gaza, ziua 216. Adunarea Generală a ONU dezbate o rezoluție prin care palestinienii primesc noi drepturi

Press Alert acum 26 minute
Adunarea Generală a ONU dezbate vineri o rezoluție prin care palestinienii primesc noi drepturi. De asemenea, membrii adunării vor cere Consiliului de Securitate să-și reconsidere poziția și să accepte cererea palesinienilor privind acordarea statul

Rugăciunea pe care trebuie să spui astăzi, de Izvorul Tămăduirii. Face MINUNI!

Gandul acum 51 minute
Izvorul Tămăduirii este una dintre cele mai importante sărbători pentru creștinii ortodocși. Izvorul Tămăduirii nu are dată fixă, această sărbătoare pică în fiecare an în Săptămâna Luminată, în prima vineri de după Paști. În acest an, Izvorul Tămădu

Vremea

București
acum

19°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°