Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SLATINA:Doina Leulescu vrea să fie primul ghid turistic din judeţ

Publicat in Adevarul, sâmbătă 15 august 2009 ·

Doina Leulescu a predat cu pasiune istoria şi a încercat în 39 de ani de învăţământ să-i facă pe copiii să iubească arta şi cultura. A redactat articole şi două cărţi, iar acum la pensie vrea să se dedice călătoriilor şi scrisului. Privind în urmă, profesoara Doina Leulescu îşi aminteşte de fiecare generaţie de elevi cărora le-a fost dirigintă sau simplă profesoară şi le-a îndrumat paşii prin viaţă. A iubit meseria de dascăl şi a încercat să le transmită această pasiune şi copiilor. „O colegă mi-a spus când m-am pensionat că am fost enervant de conştiincioasă. Mereu le-am dus copiilor albume cărţi ilustrate. Mi-a plăcut să fac lecţii de cultură”, a povestit profesoara.

A avut şi rezultate cu copii, numeroase premii la concursuri şi o menţiune acum doi ani la olimpiada naţioanală de istorie. „ Este foarte greu să găseşti un copil care să vrea să se pregătească la istorie. Ei aleg matematica, fizică, româna sau limbile străine. Cei care aleg istoria sunt fie cei pasionaţi, fie cei care au respect deosebit pentru profesor”, a spus Doina Leulescu.

Î n căutare de monumente ale eroilor

Profesoara şi-a dedicat câţiva ani din viaţă şi scrisului. A început cu un jurnal de călătorie, în 2006, pentru că iubirea vieţii ei a fost geografia. „Am văzut toată ţara, în afară de Satu Mare şi Tulcea. Am şi scris o carte despre călătoriile mele în Transilvania, „Jurnal de excursie în Transilvania”, pentru o călătorie mă pregăteam cu 6 luni înainte”, a explicat Doina Leulescu.

A urmat apoi o altă carte, de data aceasta despre monumente, „Monumente oltene ale anilor de luptă şi jertfă”, despre acestea profesoara făcând şi un film. „În 2006 au avut loc la Slatina cursurile de vară ale Societăţii de Ştiinţe istorice şi a trebuit să prezentăm şi noi ceva. Am făcut un film despre toate monumentele din judeţ ridicate în cinstea soldaţilor că

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 47 minute
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°