Într-una dintre ultimele sale intervenţii la „televiziunea de ştiri” care s-a grăbit să acopere nişa închisului OTV, adică RTV, Dan Diaconescu dădea dreptate celor care – inclusiv actualul preşedinte al României – susţin că PPDD reprezintă principala „forţă” a opoziţiei. Avea şi-un argument ce sugerează prezenţa unor cunoştinţe de sociologie politică: numărul sediilor organizaţiilor de la nivel local, „vreo două mii”.

Dintre acestea, eu unul am aflat-o – date fiind desele deplasări în oraşul din care provin – pe cea a organizaţiei municipale din Fălticeni. E situată pe fosta Uliţă a Rădăşenilor, astăzi Strada Ion Creangă, chiar în casa ce i-a aparţinut, cândva, lui Pavel ciubotarul, gazda viitorului povestitor moldovean pe vremea când acesta urma şcoala de catiheţi. Nu cred să fie, astăzi, o casă de patrimoniu. Probabil că amintirea acestui lucru, dată şi de plăcuţa montată pe faţadă, în dreapta uşii de la intrare, e menţinută numai simbolic.

Pe de altă parte, nu cred să fie vreo legătură simbolică între urmele trecerii lui Creangă prin acea casă şi faptul că, astăzi, acolo se întâlnesc nişte oameni care nu mai pot de grija poporului, sub sigla PPDD. Oameni cu responsabilitate, carevasăzică. Aş risca, totuşi, să văd una: aceşti politicieni drapaţi în mov sunt catiheţii poporului, propovăduitorii unei noi religii politice, a cărei istorie nu e mai veche de două sute de ani şi care are variate evoluţii şi în spaţiul românesc: populismul.

Firesc, nici nu visa Creangă, atunci când scria partea a treia a „Amintirilor”, că şi din casa „holteiului” Pavel din ”Folticeni” vor iradia razele de credinţă politică emise de Domnu’ Dan, Întâiul Catihet al populismului din România prezentului. Sau că e posibil ca astfel de raze, încălzind balastul discursiv al politicii noastre, să determine un efect de influenţă resimţit şi la nivelul partidelor care