Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crimă reclamată de familie în cazul unui bărbat de 35 de ani, găsit mort într-un şanţ

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 13 august 2012 ·

Concluziile anchetei din cazul morţii unui bărbat în vârstă de 35 de ani din Vicovu de Jos, găsit acum mai bine de o săptămână într-un şanţ de la marginea drumului, şi al cărui deces, au stabilit legiştii, s-a produs din cauza unui infarct, nu sunt acceptate de membrii familiei, care sunt convinşi că acesta a fost omorât.

Convingerile acestora pleacă de la leziunile de pe corpul bărbatului, leziuni care există, după cum au confirmat şi anchetatorii, însă despre care s-a stabilit că nu au legătură cu decesul, o parte fiind mai vechi iar cele de la cap fiind produse în momentul în care bărbatul de 35 de ani s-a prăbuşit în şanţ.

„Credem că a fost bătut, dus şi abandonat în şanţ, acolo unde a fost găsit”

Pentru Ion Crăciun, ultima zi din viaţă a fost 5 august 2012. Bărbatul a muncit mulţi ani la o stână din sat, iar în ultimul an a fost plecat în Italia. Întors acasă cu trei săptămâni înainte de tragedie, acesta a mers la baciul la care a lucrat înainte de a pleca din ţară, în speranţa că va fi primit din nou la stână. Aici, după cum s-a stabilit în urma anchetei, victima, proprietarul stânei şi alţi săteni au consumat mult alcool.

Ulterior, în seara aceleiaşi zile, bărbatul de 35 de ani a fost găsit prăbuşit într-un şanţ, în zona Remezău din Vicovu de Jos. Rudele mortului sunt convinse că Ion Crăciun a fost bătut şi apoi abandonat în şanţ, fără a acuza însă direct o persoană anume.

Anişoara Crăciun, cumnata bărbatului de 35 de ani, a declarat:

„El era sănătos, a fost la controale, nu a avut probleme cu inima. Credem că a murit din cauza loviturilor pe care le-a primit. Sută la sută a murit de la bătaie. Credem că a fost bătut, dus şi abandonat în şanţ, acolo unde a fost găsit”.

Semnele de întrebare legate de geantă

Domnica Iacoboaie, sora bărbatului, are şi ea semnele ei de întrebare care o macină. @N_

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 2 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 3 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 3 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 4 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 8 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 8 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 3 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

13°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°