Am primit documentele necesare din Abkhazia asa cum ni s-a promis, nici o zi mai devreme. In saptamana petrecuta la Zugdidi orice persoana intalnita care a aflat ca vrem sa tranzitam Abkhazia a avut grija sa ne comunice ca suntem inconstienti si ca zona este extrem de periculoasa. Am fost informati ca in raionul Gali, imediat dupa trecerea raului Inguri, exista trupe neregulate care vamuiesc trecatorii. Chiar inainte sa plecam au aparut stiri in presa georgiana in care se relata despre focuri de arme, trase in timpul noptii din padure, care au ranit politisti georgieni.
Am plecat cu noaptea in cap, in ideea ca orice bandit care se respecta actioneaza pe timpul noptii si se odihneste in zori. Am trecut din nou prin exercitiul georgian de comunicare a riscurilor la care ne supunem: banditi, crima organizata, focuri de arma, lipsa oricarui control. Dupa zece minute, pe partea cealalta a drumului, aceiasi soldati care ne-au respins cu cinci zile in urma s-au aratat destul de bucurosi de perseverenta noastra. Hartiile au fost in regula, in cateva minute am terminat formalitatile care constau in trecerea numelor noastre si a numarului masinii intr-un caiet de matematica. Sprijinit de un gard, un ofiter tocmai termina de fumat si arunca chistocul la picioare, pe un covor de pietre si cartuse goale, unele ruginite, altele destul de noi. Vlad ii comunica ce ni s-a spus despre zona asta in Georgia si-l intreaba daca totul e in regula. Ofiterul ne asigura surazand ca nu avem de ce sa ne facem griji. Face o pauza sa dea fumul afara, incepe sa se unduiasca in fata si in spate si adauga parerea lui despre georgieni: pederasti.
Drumul de la granita trece pe la marginea orasului Gali si ajunge la marginea marii undeva in dreptul localitatii Ochamchira. Sunt 30 de km de drum distrus, gropi enorme si sate parasite. Gali este un oras fantoma, totusi locuit. Este o
