4.000 de fani au umplut Piaţa Operei din Timişoara pentru a fi alături de Poli. Suporterii n-au scandat împotriva lui Marian Iancu, principalul vinovat, şi i-au numit „gangsteri“ pe oficialii FRF.
Aproximativ 4.000 de fani ai lui Poli Timişoara au protestat aseară în Piaţa Operei din centrul oraşului Timişoara faţă de decizia de retrogradare a echipei. „Fotbalul a murit, a fost furat, violat şi batjocorit de nişte oameni fără scrupule, ahtiaţi după bani", au fost mesajele liderilor de galerie. Ei cred că toată această mişcare a fost premeditată.
„Cei din fruntea comisiilor se constituie în adevărate grupuri de gangsteri prin Federaţia Română de Fotbal. N-am cautat vinovaţi sau soluţii, am vrut doar să ne arătăm sprijinul faţă de echipă şi să îi asigurăm pe jucători că îi vom susţine indiferent de liga în care vor juca", au mai spus şefii galeriei. Înaintea mitingului ultraşii au mers la Prefectură, unde au stat de vorbă cu conducătorii oraşului. Viceprimarul Adrian Orza, solidar cu protestanţii, i-a însoţit apoi în Piaţa Operei.
Becali: „Liga I, cu 16 echipe!"
Gigi Becali susţine că patronii din fotbalul românesc nu mai doresc ca Gloria Bistriţa şi Poli Timişoara să fie reprimite în Liga I. Retrogradările echipelor Poli Timişoara şi Gloria Bistriţa produce efecte şi la nivelul viitoarei ediţii a campionatului românesc. Deşi au existat voci potrivit cărora s-a spus că Sportul va primi un „wild-card" şi va juca tot în Liga I, ei bine se pare că patronii echipelor din primul eşalon gândesc altceva.
„Tragem sfori ca să decidă să rămână 16 echipe în Liga I. Ne doare pe noi în cot că a retrogradat Timişoara. Comitetul Executiv va hotărî câte echipe să rămână din sezonul viitor, dar noi vrem 16. Vă spun că aşa se va hotărî, vor rămâne 16 echipe pentru că se ţine cont de dorinţa noastră", a spus Gigi Becali.
Latifundiarul a