Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mingicarul Alecu!

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 1 mai 2008 ·

Invitat la emisiunea „Novanta Minuti” de la NovaTV, Ion Alecu, simbol al fotbalului braşovean, a vorbit deschis despre viaţa fotbalistului din anii 1960-1970, dar şi despre personalităţile din lumea fotbalului pe care le-a întâlnit de-a lungul carierei de jucător şi antrenor. Alecu s-a născut în Ploieşti în anul 1944. A început cariera sportivă la volei la vârsta de 14 ani. „Aşa am dobândit multă mobilitate şi detentă”, îşi justifică alegerea acesta. La vârsta de 15 ani a fost remarcat de câţiva jucători de fotbal de la Petrolul Ploieşti care l-au convins să practice fotbalul. „Ştiam că prin fotbal puteai să faci mai uşor o şcoală, iar asta a fost una din dorinţele mele, să termin şcoala şi apoi să fac şi o facultate”. La 17 ani a prins deja echipa mare a Petrolului (câştigătoare a campionatului în sezoanele 1958, 1959 şi 1964) fiind convocat la lotul naţional de juniori, participând la turnee în Olanda, Grecia, Turcia şi Iugoslavia.

A driblat Steaua!

La vârsta de 18 de ani se afla deja în vizorul echipei Steaua Bucureşti. „Când Steaua vroia un jucător, nu putea să fie refuzată. Ei te luau şi dacă nu corespundeai, te trimiteau la echipa a doua, ASA Târgu-Mureş. A venit ordin de la Armată că trebuie să merg la Steaua. Eram în turneu în Ungaria şi le-am spus celor de la club că nu vreau să mă duc. Încă din Ungaria, doctorii mi-au pus piciorul în ghips şi m-am dat accidentat ca să mă salvez. Cum am coborât din tren în Gara de Vest din Ploieşti, doi colonei m-au preluat şi m-au dus la Steaua. Cei de acolo mi-au dat ghipsul jos, eu urlam de durere, că m-au învăţat şi asta, însă cei de acolo s-au prins şi m-au trimis la ASA”, spune Alecu.

„Eram şapte jucători

la loturile naţionale!”

După un an şi patru luni petrecuţi la ASA, la insistenţele antrenorului Silviu Ploieşteanu, Alecu este adus la Braşov, la pachet cu o altă legendă

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 41 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 9 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum o ora
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Un bărbat a fost prins în timp ce încerca să introducă diverse droguri la festivalul Sunwaves din Mamaia, pentru a le vinde

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost prins de poliţiştii constănţeni în timp ce încerca să introducă diverse droguri la Festivalul Sunwaves din Mamaia, pentru a le vinde.

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 19 minute
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Ministerul britanic al Apărării, ţinta unui atac cibernetic de amploare

Adevarul acum 16 minute
Ministerul britanic al Apărării a fost ţinta unui atac cibernetic de mare amploare, în spatele căruia, s-ar afla China, potrivit Sky News.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Vremea

București
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

25°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°