„Da, mama era locotenent-colonel, iar tata colonel, documentarist, la Directia Securitatii Statului”. Daniel Daianu a confirmat acest mic detaliu abia a doua zi, dupa spovedania sa publica. Detaliul pare irelevant, dar schimba perspectiva. In interviu, Daianu isi prezentase putin altfel obarsia: „Eu ma trag dintr-o familie cu vederi de stanga.
Bunicul meu a fost ilegalist, a murit in 46, fusese batut. Nici n-a apucat sa vada zorii asa zisului socialism in devenire. N-a apucat. Asta a fost familia mea.” Despre parinti insa, tacere. I-a acoperit prin omisiune. Ma intreb de ce.
Prin urmare: era familie de securisti, nu de stanga. Domnul Daianu are oroare de cuvantul „securist”. Il doare cand i se spune asa. Dar asta a fost familia lui, blazonul casei. N-o sa-l poata sterge pentru ca azi nu-i mai place.
Cu toate datele pe masa, inclusiv cele despre parintii sai, putem intelege mai bine mediul in care s-a format tanarul Daianu, de ce a intrat la 23 de ani in Departamentul de Informatii Externe si de ce i-a fost mai usor, poate, sa iasa din sistem trei ani mai tarziu. Dar nu avem toate datele, chiar daca la portretul lui Daianu se adauga tuse noi, ascunse discret de fostul ofiter.
Sceptic, fostul sau sef, generalul Ion Mihai Pacepa, sustine ca DIE avea o regula sfanta: nu intrai si nu plecai la cerere. Dar poate ca Daianu chiar este, cum singur se prezinta, exceptia care intareste regula. Un caz rarissim, unic.
Iata si argumentul sau forte: la plecarea din DIE i-au scris pe cartea de munca ofiter. Or, nici un serviciu secret nu trimite un ofiter in misiune si sa strige asta in gura mare. Prin urmare, mentiunea din cartea sa de munca ar fi dovada imbatabila a iesirii sale definitive din sistem.
Traseul sau ulterior, atata cat stim despre el, pare sa il desparta de securismul invatat in familie, dar raman