La repetiţia „în doi” de ieri, cu o zi înaintea ceremoniei de căsătorie ce va avea loc la Catedrala Westminster, Kate a ales modelul de jurământ către prinţul William inovat de prinţesa Diana, în 1981, când s-a căsătorit cu prinţul Charles. Atunci, din jurământul matrimonial, cea care dacă ar fi trăit acum, i-ar fi fost soacră lui Kate, a omis formula „supunere”. A păstrat doar jurămintele de „dragoste, devotament, respect şi de a-i fi alături şi la bine, şi la rău” prinţului Charles.
Ca şi atunci, şi acum, jurământul de nuntă al miresei a provocat deja speculaţii. Pe William nu pare să-l deranjeze însă formula de aleasă de viitoarea lui soţie, variantă la care el a achiesat fără nici un comentariu şi care datează din 1966. Este vorba de varianta de slujbă religioasă de căsătorie „Series One Book of Common Prayer”, care îi permite miresei să renunţe la formulele de jurământ „să mă supun lui” şi „să îi servesc lui”. O altă „anomalie” în tradiţia ceremoniei nupţiale este şi faptul că William a ales să nu poarte verighetă. Numai Kate va purta „însemnul” matrimonial, care ar putea fi chiar inelul de nuntă al prinţesei Diana, pe care Will i l-a dăruit viitoarei soţii când s-au logodit, în luna octombrie. Aşa că numai el va rosti formula „cu acest inel te iau de soţie”, atunci când îi va pune ei „verigheta” pe deget.
La repetiţia de ieri, Kate şi Will au fost însoţiţi de o parte din alaiul care îi va onora astăzi. Astfel, mireasa va avea şase domnişoare de onoare şi de doi cavaleri de onoare, iar prinţul Harry, fratele mic al lui William, va fi unul dintre martorii la căsătoria lor. La repetiţie a fost prezentă şi familia miresei.
Când au ajuns dimineaţa, la ora 8:00, în faţa catedralei, au fost primiţi cu entuziasm de mii de tineri care ridicaseră corturi în jur, încă de acum trei zile, pentru a nu pierde nici un moment din marele eveniment. Într-un me