Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinamo: trei variante pentru înlocuirea lui Bălgrădean. Un fost stelist, pe lista "câinilor"

Publicat in Pro Sport, marți 16 iulie 2013 ·

Cezar Lungu (foto stânga), fostul jucător al Stelei, ar putea reveni în Capitală, de această dată la Dinamo. Jucătorul aparţine de Astra, care i-a eliberat o hârtie potrivit căreia poate să se transfere gratis la orice echipă îl doreşte. Pe lângă Lungu, "câinii" îi au în vizor pe Zoltan Kovacs şi Cătălin Samoilă.

Plecarea lui Bălgrădean la Standard va fi suplinită în scurt timp. Cele mai mari şanse pentru un transfer în Ştefan cel Mare le are Zoltan Kovacs, goalkeeper care a fost în probe la clubul alb-roşu în urmă cu o lună, când l-a impresionat pe Mulţescu.

Totuşi, negocierile sunt departe de a fi încheiate, astfel că oficialii "câinilor" pregătesc o variantă de rezervă, în măsura în care nu se va ajunge la un numitor comun cu portarul maghiar.

Aşa cum ProSport v-a anunţat din ediţia tipărită de astăzi, cele două opţiuni ale lui Dinamo sunt reprezentate de Cătălin Samoilă (23 de ani), ce a fost la Sportul şi "U" Cluj şi Cezar Lungu (25 ani), ultima oară la CSMS Iaşi. Chiar şi în condiţiile în care Kovacs ar semna, unul dintre goalkeeperii români ar putea fi păstrat, fiind văzut ca o soluţie pentru "satelitul" Dinamo II.

"Avem o soluţie pentru înlocuirea lui, pe care am văzut-o acum o lună, înainte să începem cantonamentul. Este un portar pe care l-am avut în pregătire, l-am văzut timp de 10 zile şi mi-a plăcut."

Gigi Mulţescu, ieri

Cezar Lungu (foto stânga), fostul jucător al Stelei, ar putea reveni în Capitală, de această dată la Dinamo. Jucătorul aparţine de Astra, care i-a eliberat o hârtie potrivit căreia poate să se transfere gratis la orice echipă îl doreşte. Pe lângă Lungu, "câinii" îi au în vizor pe Zoltan Kovacs şi Cătălin Samoilă.

Plecarea lui Bălgrădean la Standard va fi suplinită în scurt timp. Cele mai mari şanse pentru un transfer în Ştefan cel Mare le are Zoltan K

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 40 minute
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 2 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum o ora
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

16 incidente de securitate legate de drone, în apropierea bazelor aeriene din România

HotNews acum o ora
În ultimii doi ani, au fost identificate 16 incidente de securitate în apropierea bazelor aeriene din România, legate de suspiciuni privind drone sau sisteme aeriene fără pilot, a transmis Statul Major al Forţelor Aeriene la solicitarea Europa Liber

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum 2 ore
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

Ziua Constanta acum o ora
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Un nou scandal zguduie lumea politică, î

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 2 ore
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum o ora
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

Prinţesa de Wales a postat pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte la împlinirea vârstei de 9 ani

News.ro acum 3 ore
Respectând tradiţia, Prinţesa de Wales a postat, joi, pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte, care împlineşte 9 ani. "La mulţi ani la 9 ani, Prinţesa Charlotte. Vă mulţumesc pentru toate mesajele voastre frumoase", a scris Kat

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°