Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentru cine ar vota ungurii la alegerile de duminică

Publicat in Romania Libera, miercuri 7 aprilie 2010 ·

Campania electorală din Ungaria nu pare să fi produs o schimbare fundamentală în comportamentul alegătorilor. 53 la sută din persoanele cu drept de vot spun că vor merge cu siguranţă la alegeri, o proporţie semnificativ mai mică decât acum patru ani, când procentajul celor care au mers la vot a fost de 67.4 la sută, reiese dintr-un studiu efectuat de institutul de sondare a opiniei publice Szonda Ipsos, citat de ziarul ungar Nepszabadsag.

Totuşi, 54 la sută din cei intervievaţi consideră că pentru viitorul lor contează foarte mult rezultatul alegerilor parlamentare programate pentru 11 respectiv 25 aprilie. În cazul în care în zilele următoare nu se va înregistra o modificare semnificativă a climatului politic, participarea la alegerile parlamentare din 11 aprilie va rămâne cu siguranţă sub cea din 2006. Depinde de intensitatea finalului de campanie dacă participarea va depăşi cu câteva puncte pragul de 60 la sută sau va rămâne sub el, potrivit Agerpres.

În tabăra Fidesz (conservatori), MSZP (socialişti) şi Jobbik (extrema dreaptă), intenţia de a merge la vot este aproximativ similară la ora actuală, şapte zecimi din simpatizanţii acestor partide fiind activi. MSZP-ul are actualmente un milion de simpatizanţi, din care circa 700.000 promit să meargă la vot şi să voteze fără nicio urmă de îndoială pentru socialişti. Despre ceilalţi 300.000 de simpatizanţi se poate presupune, dacă ţinem seama de starea lor actuală de spirit şi percepţia lor vizavi de miza alegerilor, că aproximativ jumătate dintre ei vor merge la urne. Aşa cum indică studiile, partidul social-democrat - la fel ca acum patru sau opt ani - deţine simpatizanţi ascunşi, numărul lor ridicându-se probabil la vreo 200.000. Aceştia - în mare parte persoane din provincie şi cu vârste mai înaintate - nu sunt însă prea activi, fiecare al doilea promiţând doar că va merge la vot. Comparând toate ace

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum o ora
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

Nou termen în dosarul 2 Mai. Adrian Cuculis - „Ne așteptăm la orice” (VIDEO)

Ziua Constanta acum 34 minute
La noul termen de judecată, avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate, a declarat: „Încercăm să rămânem în pronunțare astăzi, dar s-ar putea să trebuiască să rămâneți o perioadă mai lungă de timp, deoare

Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Alegerile europarlamentare, un test cu mize foarte importante

Mediafax acum o ora
„La aproape trei sferturi de secol de la Declaraţia Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Agresiunea militară declanşată de Rusia împotriva Ucrainei ne pu

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Un atac aerian ucrainean asupra Belgorodului a provocat rănirea a 8 persoane, potrivit guvernatorului

News.ro acum 4 ore
Un atac aerian ucrainean asupra regiunii ruse Belgorod a rănit opt persoane şi a avariat zeci de clădiri rezidenţiale şi maşini, a declarat joi guvernatorul regiunii de la graniţa cu Ucraina, scrie Reuters. Printre răniţi se numără o fetiţă de 11 an

Ce sfânt este sărbătorit astăzi, 9 mai 2024, în Calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfantul Proroc Isaia s-a nascut la Ierusalim. A fost fiul lui Amos, fratele lui Amazia - regele Iudeii. Isaia a fost cel care L-a vazut pe Domnul Savaot asezat pe tronul slavei ceresti, inconjurat de serafimii cei cu sase aripi, care cantau: "Sfant,

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii invadează major Rafah

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Ani de închisoare și lovituri de bici pentru un cunoscut regizor. Sentința, chiar înaintea de premiera filmului său la Cannes

Ziare.com acum o ora
Cunoscutul regizor iranian Mohammad Rasoulof, laureat cu Ursul de Aur la Berlinala din 2020, ar fi fost condamnat la mai mulţi ani de închisoare și lovituri de bici, cu doar câteva zile înainte ca noul său film să aibă premiera la Festivalul de film

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 10 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

Pensionarii militari, protest la Bucureşti/ Protestatarii reclamă ”incoerenţa legislativă şi discriminarea”

News.ro acum 4 ore
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) - organizaţie care cuprinde atât pensionari militari, cât şi poliţişti aflaţi în pragul vârstei de pensionare - anunţă că nemulţumirile justificate ale pensionarilor militari s-

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

15°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°