Preşedintele Traian Băsescu are dreptate. Nu avem niciun motiv de veselie văzând că economia a trecut, oficial, pe plus. Minusul din buzunar continuă să crească, ajutat de inflaţia galopantă (cea mai mare din UE). Toată creşterea economică, mai ales în contextul unei ţinte de deficit bugetar de 3% din PIB pentru 2012, va fi înghiţită de găurile negre din economie, respectiv marile companii de stat şi licitaţiile dedicate, fără număr, firmelor deţinute de oameni politici sau de prietenii acestora.
Nu. Românii nu se vor veseli mult timp de acum încolo. Administraţia este la fel de incompetentă, evaziunea este cel puţin la fel de mare iar primarii aleşi pe plase cu mâncare continuă să anunţe proiecte stupide, cel puţin în contextul actual.
În timp ce preşedintele le cere românilor de rând să nu se înveselească la vederea indicatorilor macroeconomici mai buni, administraţia continuă să petreacă pe banii contribuabililor. Primăria Cluj-Napoca, de exemplu, a anunţat că vrea să cheltuiască aproape 10 milioane de euro, fără TVA, pentru întreţinerea spaţiului verde, în timp ce Poliţia locală din Vaslui a tăiat facturi într-un an pentru suficientă benzină cât să faci ocolul Pământului, pe la Ecuator, de 16 ori. În acelaşi timp la guvern se discută despre reducerea subvenţiilor la căldură şi alinierea tarifelor la utilităţi la cele europene.
În loc să investească banii în reţelele termice, primarii, aleşi prin vot secret liber exprimat, continuă să ctitorească parcuri pentru copii, pe care nu le întreţine nimeni ulterior, fântâni arteziene cu apă colorată sau pieţe publice îmbogăţite cu ceasuri placate cu aur.
Preşedintele are dreptate. Cu aşa o administraţie, cu aşa un mediu politic, nicio creştere economică nu este suficient de mare pentru a ne înveseli. Cu asemenea companii de stat, conduse de directori numiţi politic, niciodată nu vor fi suficienţi