Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani: Nu astupă gropi pentru a nu fi traşi la răspundere

Publicat in Adevarul, duminică 18 aprilie 2010 ·

În timp ce pe unele străzi, gropile fac aproape imposibil traficul, municipalitetea schimbă borduri şi pavelează trotuare din centrul oraşului.

„Priorităţile le stabileşte o şedinţă operativă din cadrul Primăriei, în care se adună tot staff-ul de conducere, inclusiv şefii de servicii şi nu le stabileşte presa sau oricine altcineva", a declarat viceprimarul Florin Ghiorghiţă.

Potrivit edilului, în fiecare zi, în municipiu sunt opt echipe care lucrează la reabilitarea căilor de rulare, însă două sunt ocupate cu alte priorităţi. Una este specializată doar pe pavelare şi nu poate interveni în alte părţi, iar o a doua reabilitează strada 1 Decembrie, cu piatră cubică, deşi traficul pe această arteră este aproape nul.

„Nu pot să iau echipa de pe Marchian pentru că este o altă prioritate, să torn asfalt sau să astup o groapă. Toate se fac la timpul lor şi vor fi făcute la timpul lor. Şi eu sunt şofer. Şi pe mine mă deranjează străzile pe care sunt gropi mari", a explicat Florin Ghiorghiţă.

Chiar dacă botoşănenii îşi distrug maşinile şi îşi toacă zilnic nervii din cauza gropilor din asfalt, trei echipe de muncitori lucrează la parcările ce sunt în curs de amenajare în cartierul Stejari, Teodor Calimachi şi în zona Săvenilor. Potrivit municipalităţii nici dacă s-ar vrea nu s-ar putea interveni la unele gropi.

„În momentul în care Primăria a licitat o lucrare şi a dat strada la constructori, Primăria nu mai are niciun drept să intervină pe strada respectivă. Orice reparaţie efectuată este imputată de către Curtea de Conturi. Sunt lucrări peste lucrări şi banii respectivi vor fi imputaţi. Nu riscă nimeni să facă aşa ceva", a adăugat viceprimarul.

Tot la înlocuit borduri se lucrează şi la intrarea în municipiu dinspre Dorohoi, deşi artera urmează să fie spartă pentru a se înlocui conductele apă şi canalizare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 12 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 6 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 13 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°