Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vinurile medicinale, leacuri eficiente

Publicat in Adevarul, duminică 24 februarie 2008 ·

Vinurile medicinale sunt mai puţin cunoscute şi folosite în tratamentul diferitelor afecţiuni. Comparativ cu ceaiurile medicinale sau alte tonice preparate din vegetale -tincturi sau siropuri,

Vinurile medicinale sunt mai puţin cunoscute şi folosite în tratamentul diferitelor afecţiuni. Comparativ cu ceaiurile medicinale sau alte tonice preparate din vegetale -tincturi sau siropuri, de exemplu - tratamentul cu vinuri terapeutice a fost descoperit de puţini bolnavi.

"Cei care au apelat la acest remediu, precizează fitoterapeutul Eugen Giurgiu, au ajuns la concluzia că starea sănătăţii lor s-a îmbunătăţit considerabil. Pentru a beneficia de efectele acestei metode de tratament, bolnavii trebuie să respecte recomandările specialiştilor: vinurile medicinale se administrează doar ca medicament - deci nu se depăşeşte doza cotidiană".

Iată câteva reţete cu eficienţă maximă:

Licoarea de pătrunjel protejează inima. Terapia aceasta s-a dovedit foarte eficientă în cazul anginei pectorale şi a unor afecţiuni cardiace uşoare. Iată cum se prepară: procuraţi un litru de vin roşu, natural, şi 10 rădăcini de pătrunjel cu frunze. Le tăiaţi mărunt şi turnaţi peste ele vinul, două linguri de oţet de mere şi fierbeţi amestecul, timp de 10 minute, la foc mic.

Adăugaţi 250 g miere şi continuaţi fierberea încă patru minute. Vinul se toarnă cald în sticle mici, dezinfectate cu alcool. Acestea se sigilează foarte bine cu dopuri de plută. Se administrează 4-6 linguri pe zi, în tratament pe termen lung, după sfatul terapeutului.

Preparatele din fructe combat anemia. Persoanele foarte anemice sau suferinde de gută, reumatism şi digestie dificilă trebuie să apeleze la ajutorul unui vin de fructe. Practica a demonstrat că persoanele care au folosit acest leac în mod cert şi-au îmbunătăţit starea de sănătate. Preparare: aveţi nevoie de 200 g prune uscate şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 11 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°