Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Managementul apelor in noul secol

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 15 noiembrie 2000 ·

Azi si maine, la Directia Apelor Prut se vor desfasura lucrarile Seminarului international "Managementul apelor in noul secol". Lucrarile seminarului vor reuni aproximativ 90 de participanti reprezentati de conducerile celor 11 filiale teritoriale ale Companiei Nationale "Apele Romane" (CNAR) precum si specialisti romani si olandezi care colaboreaza la dezvoltarea proiectelor de profil cu Institute for Inland Water Management and Waste Water Treatment (RIZA) din Olanda. Tematica seminarului este axata pe proiectul "Monitorizarea, modelarea si reconstructia ecologica in bazinul hidrografic al raului Prut". Cooperarea romano-olandeza in domeniul gospodaririi apelor si ecologizarii bazinelor hidrografice a demarat la inceputul anilor '90. Din 1993, RIZA s-a implicat in dezvoltarea unor proiecte pentru Rezervatia Biosferei Delta Dunarii. In 1997, RIZA a inceput colaborarea cu Directia Apelor Prut, experienta partenerului olandez fiind asimilata de catre specialistii ieseni. Initial, cooperarea s-a axat pe schimbul de cunostinte atat din punct de vedere tehnic, cat si din punct de vedere al managementului, al organizarii institutiilor de profil cat si a modului de abordare a proiectarii. Printre temele de cooperarea in domeniu intre CNAR si RIZA pot fi mentionate: modelarea hidraulica si calitativa a bazinului raului Prut; realizarea unui model pentru poluarile accidentale in bazinul raului Prut; studii de caz privind reconstructia ecologica legate de calitatea apei si imbunatatirea habitatului precum si imbunatatirea monitorizarii calitatii apei. Cooperarea intre Directia Apelor Prut si RIZA s-a concretizat prin semnificative realizari: cursuri de perfectionare si training privind modelarea hidraulica, modelarea calitatii apei si reconstructia ecologica; modele pentru poluarea accidentala bazat pe un model de alarma realizat in Olanda; bilantul de masa al diferitil

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Casei Albe, după ce Donald Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare în procesul de la New York

Ziare.com acum 57 minute
Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte

Cutremur în zona Vrancea. Ce magnitudine a avut

Mediafax acum 44 minute
Un cutremur s-a produs vineri dimineaţă în zona Vrancea. A fost vorba despre un cutremur de adâncime. Nu au fost anunţate victime sau pagube.

Google: PIB-ul României ar putea crește cu până la 16 mld. de euro în următorii 10 ani dacă este adoptată Inteligența Artificială

Wall-Street.ro acum 24 minute
Google face publice rezultatele unui studiu asupra impactului inteligenței artificiale generative în România, realizat de Implement Consulting Group. Dacă România adoptă pe plan extins inteligența artificială generativă, PIB-ul ar putea crește cu 14

METEO. Încep căldurile: temperaturi peste cele obișnuite în toată luna iunie

HotNews acum o ora
​Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă la nivelul întregii ţări, îndeosebi în regiunile sudice şi estice. Statie meteoFoto: Sichim Sergiu-doru, Dreamstime.com Regimul pluviometric va fi

Un raid aerian israelian asupra Rafah a ucis 12 palestinieni, potrivit medicilor din Gaza

News.ro acum 2 ore
Forţele israeliene au ucis cel puţin 12 palestinieni într-un raid aerian în zori asupra oraşului Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, iar luptele au continuat în alte câteva zone din enclava de coastă, au declarat medicii din Gaza, potrivit Reuters. Israelu

Premieră în România: Copil operat pe creier în semiîntuneric de o tumoră gigant

Ziare.com acum 26 minute
O echipă medicală a Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi a efectuat o operaţie revoluţionară, în semiîntuneric, pentru a salva viaţa unui băiat în vârstă de 12 ani, din Tulcea, care avea o tumoră cerebrală de peste 10 centimetr

Vremea în România până în luna iulie. Se anunţă temperaturi ridicate şi ploi rare

Mediafax acum o ora
Iunie aduce temperaturi ridicate şi ploi rare în România. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.

Lovitură pentru Ucraina, înainte de conferința de pace din Elveția. De ce refuză China să participe la eveniment

Ziare.com acum 11 minute
China a confirmat că nu va participa la conferinţa de pace privind Ucraina care va fi găzduită de Elveţia luna viitoare şi la care Rusia nu a fost invitată, au declarat pentru Reuters patru surse care au informaţii directe despre acest subiect, ceea

Kim Jong Un a supervizat testul unui sistem lansator multiplu de rachete. „O ocazie de a demonstra clar consecinţele cu care se vor confrunta rivalii noştri”

Ziare.com acum 2 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supervizat tirurile test ale unui sistem lansator multiplu de rachete. Imaginile îl arată pe Kim Jong Un, îmbrăcat într-o jachetă de piele maro şi flancat de generalii săi, zâmbind în faţa a ceea ce pare a fi lansa

Piloţii de bombardiere ruseşti fac exerciţii cu omologii din Belarus / Antrenamentul vizează ”utilizarea practică a armelor de aviaţie împotriva unor ţinte specificate”

News.ro acum o ora
Echipajele principalelor avioane de vânătoare-bombardament ale Rusiei efectuează exerciţii aeriene cu omologii lor din Belarus, transmite Reuters. Exerciţiile din 27-31 mai implică echipaje ale avioanelor de luptă multirol Su-30SM ale Rusiei, ale bo

Vremea

București
acum

22°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
lun.

21°/33°
Iasi
acum

22°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/30°
Constanta
acum

21°
vin.

16°/22°
sâm.

18°/23°
dum.

19°/25°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/25°
lun.

15°/21°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/27°
lun.

17°/27°