Totul e cu josul în sus. Ion e iritat că nu l-am lăsat să doarmă, dar cu camaraderie şi fără ranchiună. Treji, nu
ne-am vorbit de opt, nouă ani.
Tot concentrând imaginea, Maxone îmi arată pe internet, de aici, de la Laetzebuerg, casa de pe Spătarului. În condiţiile astea, e inevitabil ca după nu multă vreme indivizii să fie supravegheaţi orwellian.
Sunt zile, nu puţine, când capul meu nu produce nimic, nimic.
Th. M.: "Fobia mondială împotriva comunismului e absurdă." Scris în 1934, în plin stalinism. E obişnuita lărgime de vederi în chestiuni care nu te privesc personal.
Citesc şi o enormă biografie a lui Beckett, curios să aflu care au fost germenii viziunii lui caustic disperate. Tinereţe mai înlesnită, mai normală, mai sportivă, mai nerecalcitrant şcolarizată e greu de conceput. Se vorbeşte deocamdată numai de tendinţa, şi aceea sporadică, de a se însingura. Cât despre Thomas Mann, a cărui viaţă excesiv mondenă şi confortabil burgheză pare de tot incompatibilă cu literatura lui, despre el măcar ştiu ce draci interni avea.
Beckett refuză relaţia sexuală cu a doua femeie iubită (prima nu i-o oferise). Aha! Vorba bunicului când le pătrunde în casă Bloch: "Archers, faites bonne garde! / Veillez sans treve et sans bruit..." Când bat la maşină: pistă falsă, cum se va dovedi (din plin).
Thomas Mann citeşte Proust. Contrar obiceiului, nu face nici un comentariu. Se poate presupune că nu i-a plăcut. E posibil ca tocmai ce-l atingea intim să nu-l fi entuziasmat. Sau, poate, de ce nu?, să-l fi fript invidia. Când Canetti pomeneşte de Thomas Mann de faţă cu Musil, acesta nu-i mai adresează un cuvânt.
Brusc, la Paris, Beckett se dezlănţuie. Bea, e "trăsnit".
Am trăsături comune cu oameni mari. Scrie şi Thomas Mann cu stilou Waterman, iar lui Beckett, profesor, nu-i place să predea.
Mai serios vorbind, iată-l pe perso
