Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portretul familiei lovite dur de criză

Publicat in Adevarul, joi 5 august 2010 · ·

În urmă cu doi ani, familia Măstăcan ducea o viaţă relativ decentă. Din cauza crizei şi-a pierdut jumătate din venituri şi acum trăieşte de pe o zi pe alta. Românii cei mai loviţi de criză sunt orăşenii familişti, cu doi copii în întreţinere, iar capul familiei are între 40 şi 45 de ani, arată un raport al Ministerului Muncii.

Citeşte aici studiul referitor la degradarea nivelului de trai al românilor în cei 20 de ani postcomunişti, realizat de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, al Academiei Române.

Pe cine trag la răspundere românii, pentru criza din stat - sondaj

Ghid de cumpărături pe timp de criză

Mulţi români care s-au întors în ţară revin, dezamăgiţi, în Spania

Familia Măstăcan e chiriaşă într-un apartament modest cu două camere, situat într-un cartier din nordul oraşului Galaţi. Vasile (40 de ani) şi Mihaela (34 de ani) au doi copii, Lucian George (9 ani) şi Andrei Mădălin (2 ani), iar problemele i-au copleşit.

O locuinţă a lor nu şi-au putut permite nici când Mihaela avea serviciu. Cu atât mai puţin acum când şi l-a pierdut şi s-a pomenit că nici măcar nu poate beneficia de indemnizaţia de 600 de lei pe lună pentru creşterea copilului.

„Pentru cel mic primim o alocaţie de 200 de lei, deoarece fostul patron, pentru care a lucrat nevastă-mea nu i-a plătit asigurările sociale. Nici măcar indemnizaţia de creştere a copilului nu o avem. De-abia ne descurăm cu banii", a spus Vasile, care munceşte acum ca taximetrist.

Înainte de a fi dată afară, Mihaela era muncitor necalificat, în cadrul unei firme subcontractoare pentru Combinatul Siderurgic ArcelorMittal.

Vasile este acum singurul care aduce un ban în casă şi este nevoit să lucreze în ture prelungite pentru a reuşi ­să-şi hrănească familia.

Citeşte şi:

Forbes: Clasa de mijloc, la limita sărăciei

Disperarea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 55 minute
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

SUA îşi îndemnă aliaţii să furnizeze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot

G4Media acum o ora
Secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat marţi statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei, care aşteaptă mai multe arme pentru apărarea antiaeriană în faţa Rusiei, transmite AFP, conform Agerpres. „Exis

Încrederea Ucrainei în aliaţii NATO a fost afectată de eşecurile în livrarea de arme, afirmă Jens Stoltenberg. El sugerează ca NATO să preia de la SUA coordonarea ajutorului militar

News.ro acum 43 minute
Încrederea Ucrainei în aliaţii săi din NATO "a suferit o lovitură" din cauza întârzierilor şi eşecurilor în livrarea de arme pentru războiul împotriva invaziei ruse, a declarat şeful NATO, Jens Stoltenberg, într-o discuţie cu Reuters avută în timp c

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 3 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum 2 ore
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 4 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum o ora
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

17°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/14°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°