Patriarhia Română le-a dat astăzi acordul călugărilor de la muntele Athos să participe duminică la Sfânta Liturghie care va fi oficiată la biserica de la Penitenciarul Rahova. Aceştia mai trebuie să primească, însă, şi acordul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
„Patriarhia Română a primit, sâmbătă după-amiază, o solicitare din partea grupului de călugări de la Sfântul Munte Athos pentru a li se permite să participe, duminică, la slujba Sfintei Liturghii de la biserica Penitenciarului Rahova. După ce a analizat cererea, Patriarhia şi-a dat acordul, astfel că grupul de călugări va putea participa la slujbă, în condiţiile în care şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor va fi de acord”, a declarat preotul Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, citat de Mediafax.
Potrivit acestuia, preot sau monah care intenţionează să slujească într-o biserică din reţeaua Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor trebuie să trimită o solicitare scrisă cu mult timp înainte la ANP, potrivit legislaţiei în vigoare şi protocolului dintre Ministerul Justiţiei şi Patriarhia Română.
Preotul Constantin Stoica a precizat că cei patru călugări de la Sfântul Munte Athos, care au solicitat informaţii cu privire la procedurile pentru acordarea asistenţei religioase în penitenciar, sunt în jurisdicţia canonică a Patriarhiei Ecumenice din punct de vedere spiritual.