Planta de canabis (etimologic, cuvântul îşi are originea la sciţi şi traci, fiind preluat şi introdus în circuitul european de grecii antici) este acceptată ca fiind una din primele plante cultivate de om, iar descoperirile arheologice şi istorice indică prezenţa ei în activitatea omului încă din perioada 8000–6000 î.e.n, iniţial pentru construcţii, îmbrăcăminte şi alimente, ulterior integrată pe direcţii spirituale şi medicale. Prima atestare a utilizării cânepei este atribuită mai des Chinei, unde fibrele plantei erau utilizate la fabricarea de ţesături, funii, hârtie şi alte produse. Canabisul era folosit pe larg, inclusiv în scopuri de medicaţie, fiind introdus şi descris în primul text medical bazat pe tratamentul cu ierburi – cea mai veche farmacopee, Pen Tsao, a împăratului Shennong, datată 2737 î.e.n., larg răspândită ulterior prin tradiţii orale şi pusă pe hârtie tocmai în secolul I d.C. În altă documentare despre utilizarea medicală, este descris rolul analgetic al plantei de către fondatorul chirurgiei chineze, Hua Tuo, care a trăit în anii 140–208 e.n. În India, canabisul a fost mai larg utilizat, în special în scopuri spirituale şi medicale, după 1600–1400 î.e.n. În Atharvaveda, cânepa este una din cele cinci plante sacre, care scapă de nelinişte şi aduce fericire, fiind atribuită divinităţii Shiva, mai apoi implicată în meditaţiile călugărilor din templele taoiste şi budiste. Utilizarea medicală cunoscută – ingerarea de seminţe, preparări lichide din amestecuri ale plantei sau inhalarea fumului amestecurilor – era de ajutor în numeroase afecţiuni, astfel că indicaţiile perioadei relevau rolurile de analgetic (în nevralgii), anticonvulsivant (epilepsie, rabie), hipnotic, tranchilizant (anxietate, isterie), antiinflamator (reumatism), antibiotic (utilizare topică în infecţii ale pielii), antiparazitar, antispasmodic (diaree), stimulat