Va propun sa ne oprim asupra poeziei lui Serban Axinte, un longobard a carui fizionomie, afisata in tripla ipostaza pe copertile ultimului volum de versuri, "Lumea ti-a iesit asa cum ai vrut tu", ne duce cu gindul la un Maiakovski tinar, cazut prada unei ciudate melancolii moldave... Legat de tipologia creatorului, poetul Ionid Romanescu avea o teorie proprie, bazata pe studiul aprofundat al paienjenisului de lumini si umbre ce incretesc luciul unui lac la rasaritului soarelui sau la apusului lui, precum si la modul in care un chip uman isi schimba trasaturile participind, activ sau chiar pasiv, la jocul de sah. In urma unor observatii minutioase si a unor calcule trigonometrice complexe, autorul "Singuratii in doi" trasese concluzia ca poetii se impart in doua categorii: longobarzii si scundobarzii. In categoria primilor, el ii includea pe Joyce, Apollinaire, Block, Borges, Kavafis, Michaux, Hlebnikov, T.S. Eliot, Rilke, Nichita Stanescu, Iaru, Liviu Antonesei, aflat atunci la inceput de drum, Corneliu Popel si Mihai Leoveanu. Iar din cea de-a doua faceau parte, printre altii, Eminescu, Shakespeare, Labis, Lorca, Quasimodo, Gerg Trakl, Cezar Vallejo, Esenin, insusi Romanescu si inca vreo doi-trei poeti ieseni, despre identitatea carora poetul nu voia sa se pronunte. Conform acestei teorii, longobarzii ar avea tendinta de-a practica o arta eterica, pe cind ceilalti confunda poezia cu o lupta continua cu realitatea, modelind-o dupa chipul si asemanarea lor. Genialitatea longobarzilor, desigur, "nu poate fi negata". Totusi, arta lor, conform teoriei lui Ioanid Romanescu, e mai fragila. In viziunea lui, poezia semana cu o o masina de tocat carne, iar poetul cu o mitraliera sau un buldozer, care in aparenta nu are nimic sfint in el. Dimineata el iese "turtit de sub pintecele noptii", urca dealul Golgotei; tatuindu-si pieptul cu alcool, el se "amesteca cu hainele acre ale