Nu mai gasesc cartea cu Mircea Saucan a Iuliei... Am cautat-o peste tot, am intors casa cu susu-n jos incercind sa dau de ea – nimic.
Ce-i drept, sa cauti ceva in casa asta echivaleaza cu o sinucidere cu praf, in ralanti: cartile stau in biblioteca pe doua rinduri, iar cele care n-au incaput nici acolo stau in teancuri instabile prin casa, vai si-amar sa ai nevoie de o carte de la baza „turnului“! Eram convins ca e intr-un loc, nu e. Poate ca e la Kiri (doua etaje mai sus), dar Kiri doarme la ora asta. Toata lumea doarme la ora asta! Dar eu am nevoie de ea acum, pentru ca nu pot scrie decit dimineata... I-am promis Iuliei, i-am promis lui Razvan, azi e deadline-ul. Uite, imi spun, daca ar fi deja pe LiterNet, nu m-ar mai durea capul! Stie Razvan ce stie. Dar, „daca ar fi deja pe LiterNet“, ce mai fac eu aici!?
Pe urma imi spun „Bai desteptule, tu, care ai facut teoria Memoriei in cinema, unde ti-e memoria cind ai nevoie de ea? La cinema?“.
Chestia e ca am citit cartea imediat ce a aparut, dar, daca stau mai prost cu memoria (memoria mea e precum cartile din casa: stiu unde sint, dar nu pot gasi nimic), cu pedanteria stau foarte bine: as avea nevoie de text macar pentru a verifica una-alta...
Ce imi aduc aminte e ca am citit cartea cap-coada dintr-o suflare. Daca as fi fost editor, as fi publicat-o a doua zi. Saucan era un regizor discret, aproape secret. Un fel de Salinger al cinema-ului romanesc. A plecat de mult din tara, dupa citeva filme – putine, dar fundamentale. Iulia l-a tracked down, cum spun americanii, cu acea tenacitate atit de a ei de curiozitate jurnalistica si empatie omeneasca. Am vazut asta in toate interviurile ei (dintre care cel mai recent – minunat! – cu Sergiu Matei): Iulia stie sa puna intrebarile cele mai iscoditoare cu aerul ca face conversatie. Cartea cu Saucan e o tacla. Dar o „tacla“ la obiect! Nimeni