Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UNPR: 10% în 2012

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 12 decembrie 2011 ·

Liderii UNPR din Regiunea VII Centru au votat sâmbătă, la Braşov, o rezoluţie prin care se abgajează să susţină Uniunea Social Progresistă, iar la alegerile din 2012 UNPR să obţină cel puţin 10% din voturile electoratului

Sâmbătă, în Poiana Braşov a avut loc Reuniunea Regională a Organizaţiilor UNPR din Regiunea VII Centru, la care au participat 1.100 de delegaţi din judeţele Braşov, Covasna, Harghita, Sibiu, Mureş şi Alba, precum şi cei trei preşedinţi ai formaţiunii Gabriel Oprea, Cristian Diaconescu şi Marian Sârbu.

Discuţiile s-au axat pe proiectele de dezvoltare a regiunii, dar şi pe proiectele politice pe care le are în vedere UNPR pentru anul 2012, în perspectiva alegerilor locale şi parlamentare. În acest sens, liderii din Regiunea VII Centru au votat o rezoluţie prin care se abgajează să susţină Uniunea Social Progresistă, iar la alegerile din 2012 UNPR să obţină cel puţin 10% din voturile electoratului. „Avem un an greu în faţă, în care trebuie să ne mobilizăm astfel încât să convingem electoratul de scopurile formaţiunii noastre, de sinceritatea şi realismul proiectelor noastre. Sunt sigur că la viitoarele alegeri oamenii vor alege sinceritatea şi competenţa, nu populismul care s-a practicat până acum, iar unele partide încă îl mai preferă”, le-a spus Gabriel Oprea colegilor săi.

Țelul stabilit pentru alegerile de anul viitor, de 10%, este urmat deja de cel pentru alegerile din 2016. Preşedintele UNPR Marian Sârbu spune că peste alţi patru ani UNPR trebuie să fie la guvernare, iar PDL partenerul secund. „Dacă am fi noi la butoane şi nu PDL-ul, astăzi România ar avea Parlament unicameral, dacă noi am fi fost la butoane, dacă noi am fi condus România, în România ar fi fost o separaţie mai clară între afaceri şi politică. În anul 2012 ne-am propus atingerea unui obiectiv de 10% din electorat, dar în anul 2016 însă va trebui ca într-

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Toate birourile electorale din judeţul Buzău, desfiinţate în urma unei decizii a ICCJ, cu câteva ore înainte de debutul campaniei electorale/ O nouă tragere la sorţi, vineri

News.ro acum 21 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat, printr-o hotărâre definitivă, toate birourile electorale din judeţul Buzău, cu câteva ore înaintea startului campaniei electorale. Autorităţile aşteaptă clarificări de la Biroul Electoral Central pen

Florin Piersic a fost operat de urgență. Se află la ATI, în stare stabilă - ultimele informații de la Spitalul Foișor

HotNews acum 19 minute
Florin Piersic a fost operat în regim de urgență și i-a fost extrasă proteza de genunchi, iar în prezent este în Secția ATI, în stare stabilă, a anunțat joi seară Spitalul Foișor din Capitală, unde actorul a fost transferat de la Institutul Matei Ba

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum o ora
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Cutremure în Gorj şi Vrancea, joi după-amiază, la trei minute unul de celălalt

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, la ora 15.23 a avut loc un cutremur în judeţul Gorj, cu magnitudinea 2,3. Acesta s-a produs la adâncimea de 13,3 kilometri şi în apropierea oraşelorTârgu Jiu (18 km), D

Fabrica de ulei din Constanţa, amendată cu 50.000 de lei de Garda de Mediu pentru poluarea reţelei de canalizare cu grăsimi vegetale

News.ro acum 2 ore
Fabrica de ulei din Constanţa a fost amendată cu 50.000 de lei de comisarii Gărzii de Mediu pentru poluarea reţelei de canalizare cu grăsimi vegetale. Reprezentanţii Gărzii de Mediu au anunţat, joi, că verificările la fabrica de ulei au fost făcute

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Tenis: Rafael Nadal s-a calificat greu în turul secund de la Roma

News.ro acum 52 minute
Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal s-a calificat joi în turul al doilea al turneului Masters ATP 1000 de la Roma, după ce l-a învins pe belgianul Zizou Bergs. Rafael Nadal (37 de ani, locul 305 ATP) a suferit în meciul disputat la Roma, în turu

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 4 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 4 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

10°/14°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°