Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele Federaţiei Elene de Fotbal: Sunt sigur că vom merge la Cupa Mondială

Publicat in Gandul, sâmbătă 16 noiembrie 2013 ·

Preşedintele Federaţiei Elene de Fotbal, Giorgos Sarris, a afirmat că jucătorii greci au evoluat cu mare dăruire în meciul cu România, scor 3-1, în prima manşă a barajului de calificare la CM-2014, subliniind că este sigur de calificarea la turneul final din Brazilia.

"Felicitări echipei, este un rezultat bun, dar mai avem un meci înainte de a obţine calificarea. Jucătorii şi-au dat sufletul pe teren, au marcat şi au câştigat. Echipa noastră a jucat bine, am fost convins că aşa va fi. Sunt sigur că vom merge la Cupa Mondială", a spus Sarris.

Preşedintele Greciei, Karolos Papoulias, a declarat, vineri seară, că este foarte mulţumit de victoria naţionalei ţării sale în faţa României, scor 3-1, succes care o duce mai aproape de turneul final al Cupei Mondiale, şi că speră ca în retur totul să meargă bine. "Suntem cu toţii foarte bucuroşi, este o victorie frumoasă. Suntem acum foarte aproape de calificarea la turneul final din Brazilia. Sper că totul va decurge bine pentru noi la Bucureşti", a spus Papoulias după meci, potrivit publicaţiei Gazzetta.

Reprezentativa de fotbal a României a fost învinsă, vineri seară, cu scorul de 3-1 (2-1), de selecţionata similară a Greciei, în meciul tur disputat pe stadionul Giorgios Karaiskakis din Pireu, contând pentru barajul de calificare la Cupa Mondială din Brazilia, din 2014. Pentru România a marcat Stancu '19, iar pentru Grecia au înscris Mitroglou '14, '66 şi Salpingidis '20. Meciul retur va avea loc, marţi, de la ora 21.00, pe Arena Naţională din Bucureşti.

Preşedintele Federaţiei Elene de Fotbal, Giorgos Sarris, a afirmat că jucătorii greci au evoluat cu mare dăruire în meciul cu România, scor 3-1, în prima manşă a barajului de calificare la CM-2014, subliniind că este sigur de calificarea la turneul final din Brazilia.

"Felicitări echipei, este un rezultat bun, dar mai avem un meci în

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 21 minute
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum o ora
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum o ora
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 3 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum o ora
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 5 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum 2 ore
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

21°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

20°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°