Buzoienii de la Colegiul Economic au fost în perioada 12-18 noiembrie invitaţii celor de la Liceul „Jules Musseront” din Franţa. Cele două eleve Alexandra Ioan şi Andreea Găleată, însoţite de profesorii Constantin Dinu şi Cătălina Poştovei, au participat alături de reprezentanţi din cinci ţări (Spania, Bulgaria, Germania, Franţa şi România) la activităţi diverse destinate conştientizării importanţei unei dezvoltări durabile pentru viitor.
„Săptămâna a debutat cu vizitarea celor cinci ţări participante, în spaţiul virtual prin intermediul prezentărilor şi filmelor realizate de elevii participanţi. Mobilitatea noastră a continuat în Brugge, minunatul oraş belgian pe care elevii l-au descoperit pas cu pas cu ajutorul unui joc didactic propus de profesorii francezi. Clădiri vechi, multă istorie, dar şi evenimente moderne au stat la baza zilei de marţi. A fost o zi care ne-a îmbogăţit spiritual, dar ne-a asigurat şi o bună condiţie fizică după kilometrii parcurşi în pas vioi”, a declarat prof. Cătălina Poştovei.
Pe parcursul perioadei petrecute în Franţa, buzoienii au mai participat la programul „Inovation camp”, în cadrul căruia au realizat miniîntreprinderi care să ofere servicii tinerilor (conectare wifi, managementul stressului, dezvoltare personală, petrecerea timpului liber), au petrecut cu familiile gazdă, au participat la conferinţele din cadrul Forumului Mondial al Dezvoltării Durabile de la Lille şi au vizitat muzeele din localitate.
„După multă muncă împletită cu bună dispoziţie, lucru în echipă şi interculturalitate, ne-am întors acasă cu o nouă perspectivă în materie de business, aptitudini personale şi profesionale”, a declarat Alexandra Ioan, elevă a Colegiului Economic Buzău.
Buzoienii de la Colegiul Economic au fost în perioada 12-18 noiembrie invitaţii celor de la Liceul „Jules Musseront” din Franţa. Cele două eleve Al