O asociaţie din România lucrează în secret, de un an, la realizarea unui avion supersonic cu decolare şi aterizare în Marea Neagră. Primul zbor al aparatului denumit "E-111" este prevăzut pentru anul 2013.
UPDATE"Sunt nişte amatori care îşi fac publicitate", a declarat pentru adevarul.ro directorul Agenţiei Spaţiale Române
Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) a făcut miercuri publică existenţa unui program la care a lucrat în secret în ultimul an, un avion supersonic de mare altitudine. Scopul este ca, până în 2015, România să trimită un robot pe suprafaţa Lunii, ca parte a concursului Google Lunar X Prize la care participă 20 de organizaţii. Competiţia oferă câştigătorului un premiu de 30 de milioane de dolari. Robotul nu e gata, ARCA urmând să anunţe la începutul anului 2011 partenerul cu care va lucra în acest sens.
Finalizarea lucrărilor la aparatul E-111 este stabilită pentru jumătatea anului 2012, urmată de prima decolare la sfârşitul anului 2012. Primul zbor supersonic al avionului E-111 este prevăzut pentru prima jumătate a anului 2013. Programul este finanţat integral din surse private, prin sponsorizări şi donaţii. ARCA a decis să nu comunice deocamdată valoarea programului.
"Un pas major pentru România"
Preşedintele ARCA, Popescu Dumitru, a declarat că avionul supersonic este un program "major, pe care România îl aşteaptă de 20 de ani". "Va fi un pas major înainte pentru ARCA şi pentru România", a mai spus Popescu. Este "probabil cel mai ambiţios proiect românesc din ultimii 20 de ani", este de părere constructorul.
Date tehnice:
Aparatul de zbor "E - 111" va avea capacitatea de zbor supersonic cu viteze de Mach 1,5 la altitudini de 16.000m, iar in cazul folosirii ca platforma de dezvoltare a tehnologiilor pentru turismul spaţial, va dezvolta viteze de Mach 2,6 la altitudini de 30.000m.