Judecătorii Anton Pandrea, Aida Popa, dar şi Nela Petrişor candidează la funcţia de vicepreşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după ce mandatul Lidiei Bărbulescu s-a terminat pe 1 aprilie, informează Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
Funcţia de vicepreşedinte a instanţei supreme a devenit vacantă la data de 1 aprilie 2010.
Lidia Bărbulescu a deţinut mandat de 6 ani ca vicepreşedinte al instanţei supreme, având posibilitatea să fie propusă pentru reinvestire, însă nu şi-a depus candidatura la CSM. Mandatul judecătorului Bărbulescu a fost în baza vechii legi a magistraţilor şi, în consecinţă, judecătorul a condus instanţa supremă, ca vicepreşedinte, timp de 6 ani, cu un an de suspendare, în perioada în care a fost şef al CSM.
Conform noii legi a magistraţilor, numirea în funcţia de vicepreşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată. 1 aprilie 2003
Candidaturile s-au depus, potrivit legii, la CSM, în termen de 30 de zile de la data la care postul de vicepreşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a devenit vacant.
"Astfel cum rezultă din dispoziţiile articolului 53 - (1) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele, vicepreşedintele şi preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat la această instanţă cel puţin 2 ani", anunţă CSM. Judecătorii Anton Pandrea, Aida Popa, dar şi Nela Petrişor candidează la funcţia de vicepreşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după ce mandatul Lidiei Bărbulescu s-a terminat pe 1 aprilie, informează Consiliul